Sărbătorile în Biserică au un loc aparte. Unul important, dar și paradoxal. Îi spunem important pentru că Biserica niciodată n-a ieșit din sărbătoare. Întreaga Ei existență e o sărbătoare continuă. Dar paradoxal îl numim pentru că în afară de sărbătorile Împărătești și câteva din cele Mari, celelalte, omenește vorbind, sunt zi de doliu. În majoritatea cazurilor, pomenirea martirilor se face în ziua nașterii lor pentru veșnicie, pe care noi o numim „moarte”. Iar dacă mântuirea e un prezent continuu, prin exemplul lor, Biserica ne oferă posibilitatea să gustăm și să intrăm încă de aici în ritmul veșniciei…
Sărbătoririle pascale au trecut. Duminica Mironosițelor a încheiat „sezonul felicitărilor”, căci mai departe amintim Orbii, Slăbănogii, Samarinencele (care nu ne dau prilej de cuvântări mieroase), iar multi dintre noi ne întrebăm: Ce va face Biserica după sărbători? Asemenea întrebări își pun și cei ce ne privesc dintr-o parte. Ne întoarcem la acea monotonie colorată și sfântă a cărei frumusețe și sfințenie n-o percepem. Dar întrebarea persistă. Ce vom face? Quo vadis? Și nu e una superficială, ci destul de profundă.
Cineva ne va propune să „luptăm cu păcatul”. Însă din marea listă se aleg doar câteva… Și de obicei se are în vedere păcatele celor din jur. (Noi „curații” suntem în afara oricăror dubii.)
Alții ne vor spune că trebuie să ieșim în lume să propovăduim Evanghelia la toată zidirea. E sfântă și bună ideea. Însă, de cele mai multe ori, această propovăduire se confundă cu un soi de „geopolitică creștină”. Pare prea cu îndrăzneala spus. De ce? Pentru că atunci când propovăduiești Învierea, e nevoie mare să fii singur încredințat în cele ce marturisești. Spusele trebuie întărite cu viața, iar viața are preț doar atunci când conștientizezi prețul cu care am fost răscumpărați. (Isaia 53. 5) Când acestea lipsesc acel „Hristos a Înviat!” nu-i un mesaj plin de profunzime, ci o salutare banală sau chiar o vorbire în deșert…
Spre mirarea unora și posibila mâhnire a altora Biserica va posti. Nu va propune tot felul de rețete în ale mâncării, ci postul cel bineplăcut Domnului. Un post folositor constă în schimbarea gândirii și a vieții. O postire adevărată nu transformă rugaciunile în rugaminți, iar rugamițile în bocete…
„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună”. (Matei 9. 15-17)
Aceste lucruri, desigur, nu se impun. Hristos ne spune doar: „Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa”. (Matei 24. 46)
Nici Biserica nu ne dictează, ci ne îndeamnă: Sus să avem inimile!
Arhim. Augustin Zaborosciuc
http://arhimaugustin.info/
