De câteva zile, se tot vorbește despre petele de petrol apărute pe Nistru și despre riscul unei crize de apă potabilă. Apa, care ar trebui să fie limpede și dătătoare de viață, este acum tulburată de aceste pete.
Privind aceste imagini, gândul merge firesc și spre sufletul omului. Și el este chemat să fie limpede, curat, primitor de lumină. Dar, uneori, peste el se așază pete – gânduri, cuvinte sau fapte care îl tulbură și îi întunecă frumusețea.
La început, pata pare mică. Aproape neînsemnată. Dar, lăsată să rămână, se întinde, cuprinde tot mai mult și schimbă felul în care se vede și se simte totul.
Așa cum apa are nevoie să fie curățată pentru a-și redobândi limpezimea, tot așa și sufletul are nevoie de curățire. Pocăința nu este altceva decât această lucrare tainică de limpezire – o întoarcere la starea firească, la claritate, la pace.
Nu este ușor să înlături petele. Dar este posibil. Prin rugăciune, prin smerenie, prin recunoașterea sinceră a greșelilor, sufletul începe să se limpezească, puțin câte puțin.
De aceea, poate că și aceste imagini sunt un semn pentru noi. Să nu lăsăm petele să se adune. Să nu amânăm curățirea inimii. Pentru că, la fel ca apa, și sufletul este făcut să fie limpede.
Și nu suntem singuri în această lucrare, căci Dumnezeu este Cel care curățește și dăruiește din nou limpezime: „Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre.” (Iezechiel 36, 25)
Pr. Octavian Moșin
