Cât de greu este să aduci pacea în suflet, să o menții și apoi să o împarți cu alții. Prea multe provocări în jur, atâtea prilejuri să îți ieși din fire, să te revolți, să critici, să te dai cu părerea, să cauți dreptatea…
Acest negativism din jur ne apasă și ne duce spre o stare sumbră, de neliniște, descurajatoare, și apoi parcă dispare pofta de viață, dorința de a face ceva util, de a tinde spre ceva nobil și frumos.
Și totuși, doar câteva clipe de repaus, de scurtă rugăciune, te ajută să te resetezi, să aduci pace și împăcare, să simți cum ai luat o gură de aer proaspăt – atât de necesară pentru a înainta încă o zi, pentru a nu cădea, a renunța sau a ignora ceva important în viața aceasta.
Ce profundă este starea de rugăciune, de întâlnire cu Dumnezeu, de reașezare a noastră în „brazdă”: având certitudinea că Dumnezeu este cu noi, că suntem gata să facem cum ne dictează inima și conștiința, că putem savura lumina și căldura ce vin de sus și că putem împărtăși trăiri cu cei care rezonează cu noi.
Iar de la această rugăciune, din chilie sau din mersul nostru, este bine să ajungem la rugăciunea de obște, unde simțim mai viu prezența și lucrarea dumnezeiască, primind Sfintele Taine, acte absolut necesare îndreptării și ridicării noastre.
Să îndrăznim să pășim pe acest drum al pocăinței!
Pr. Octavian Moșin
