La Nașterea Domnului, cei dintâi chemați să vadă minunea au fost păstorii. Nu regi bogați, nici nu mari învățați, ci niște oameni simpli. Adică nu cei care au, nu cei care știu, dar cei care aud. Probabil nu au avut multe alte merite, dar au ascultat. N-au pus condiții, n-au cerut semne suplimentare, n-au amânat. Au mers „degrabă”.
Iată de ce Nașterea Domnului ne amintește, încă o dată, de importanța ascultării, născută din smerenie. Nu ca supunere oarbă, ci ca răspuns viu al omului la chemarea lui Dumnezeu.
Câți dintre noi suntem gata pentru o asemenea ascultare? Obișnuiți să explicăm totul, să controlăm, să verificăm și să decidem singuri, confundăm adesea ascultarea cu pierderea libertății. Trăim într-o lume în care a asculta a devenit greu, iar a răspunde fără condiții pare aproape imposibil.
Păstorii nu cer explicații, nu vor dovezi ştiinţifice, nu așteaptă să se lumineze de ziuă. Cred și pornesc. Ascultarea lor este simplă, curată, lipsită de orice pretenție.
În aceste zile de sărbătoare, să ne îngăduim să ascultăm mai mult decât să explicăm. Să încetinim pasul, să lăsăm zgomotul și să ne deschidem inimile către chemare.
Poate că nu ni se cere nimic complicat, ci doar să mergem, cu simplitate, acolo unde ne cheamă Dumnezeu. Iar dacă vom face acest pas, bucuria Nașterii ne va însoți în toate zilele.
Pr. Octavian Moșin
