Suntem în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat dintre Apostoli și ocrotitorul spiritual al neamului nostru.
Ajunul acestui praznic este adesea însoțit de practici care țin de teamă, de superstiții, de dorința de a afla viitorul sau de a ne feri de rău prin ritualuri păgâne. Deși ele fac parte din folclorul nostru, este bine ca, în aceste zile ale postului, să ne întrebăm cu sinceritate ce loc mai au ele în viața unui creștin.
Sfântul Apostol Andrei nu ne cheamă la frică, ci la credință. Nu la descântece, ci la rugăciune. Nu la ghicirea viitorului, ci la încredințarea vieții în mâinile lui Dumnezeu. El a adus lumina Evangheliei pe pământurile noastre și a sădit credința în Hristos, nu pentru a ne lega de întuneric și teamă, ci pentru a ne scoate din ele.
Adesea, în spatele acestor tradiții păgâne stă o neliniște profundă a omului: dorința de siguranță, de protecție, de control asupra viitorului necunoscut. Dar creștinul nu este chemat să-și apere casa cu usturoi, ci cu rugăciune; nu să-și caute viitorul în semne, ci să-l pună în grija Domnului; nu să se teamă de noapte, ci să o sfințească prin credință.
Postul este un timp al limpezirii. Un timp în care suntem chemați să alegem: ce vine din Hristos și ce vine dintr-o frică veche, moștenită, dar străină spiritului ortodox. Nu tot ce este „tradiție” este și ziditor pentru suflet, așa cum nu tot ce este vechi este și adevărat.
De aceea, în ajunul Sfântului Andrei, să alegem lumina în locul întunericului, rugăciunea în locul superstiției și pacea în locul fricii. Să-l cinstim pe Apostolul care ne-a adus credința nu prin obiceiuri străine de Evanghelie, ci printr-o inimă trează, prin post, prin rugăciune și printr-o viață așezată în Hristos.
Pr. Octavian Moșin
