Deși suntem după o sărbătoare împărătească închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului, am rămas cumva cu o întristare în suflet, provocată de două realități pe care le-am întâlnit.
Mai întâi am descoperit mai multe practici străine de duhul ortodoxiei, legate de această sărbătoare: credincioase care vin în această zi la biserică sperând că li se va ierta păcatul avortului prin aprinderea de policandre sau oferirea de hăinuțe pentru copii; altele cred că pruncii pierduți altădată în această zi ar fi însemnați cu nume, botezați cumva, apoi pomeniți la parastase. Se mai aduc făclii pentru copiii răposați, se fac pomene pentru aceștia până la răsărit de soare sau până se trag clopotele la biserică. Și altele asemenea.
Este firesc ca mamele să poarte durerea pierderii unui copil și să caute alinare, la fel cum e firesc ca sărbătoarea care ne-o prezintă pe Maica Domnului la vârsta ei de trei ani să ne ducă cu gândul la copii. Dar este important să înțelegem că păcatul se vindecă doar prin Taina Spovedaniei, prin pocăință sinceră, iar copiii care nu au apucat să primească Taina Botezului nu pot fi pomeniți în rugăciunile de obște ale Bisericii. Rugăciunile pentru aceștia rămân parte a pravilei personale, în lacrima mamei și în mila lui Dumnezeu.
Mai mult ca atât, în sărbătorile împărătești nu se săvârșesc parastase, pentru a nu fi adumbrită bucuria zilei. Milostenia se poate face oricând, iar rugăciuni pentru adormiți săvârșim în sfintele locașe doar pentru cei care au fost membri ai Bisericii, adică au primit Taina Botezului și au plecat la Domnul fără a se rupe de ea prin abaterea de la credința drept-măritoare sau prin sinucidere.
De aceea este bine ca credincioșii să nu se lase îndrumați de tot felul de „experți” sau tradiții populare deformate, ci să fie legați de duhovnicul lor, care îi poate călăuzi cu discernământ și pace.
Tot astăzi, au venit la mine două tinere, tulburate de realitatea că unele companii își evaluează angajații prin numerologie sau prin instrumente de „inteligență artificială” menite să „măsoare compatibilitatea”, iar altele promovează terapii colective de tip yoga. Este o tendință îngrijorătoare.
Relația dintre angajator și angajat ar trebui să rămână una firească, personală, bazată pe competențe, comunicare și profesionalism, nu pe practici oculte sau pe spiritualitate falsificată. La fel și „meditațiile” de grup – deși par exerciții inofensive, ele au un substrat religios profund, străin credinței noastre.
Să luăm aminte: toate aceste realități ne vizează pe noi, creștinii! Adeseori pericolul intră în viața noastră nu din răutate, ci din necunoaștere și naivitate. Iată de ce discernământul și legătura cu Biserica sunt atât de importante.
Pr. Octavian Moșin
