Rugăciunea trebuie făcută în limbajul cel mai direct. Mă gândesc la părintele Sofronie care ne vorbea de o persoană ce l-a întrebat: „Cum să mă rog lui Dumnezeu?“ Şi nu ştia părintele Sofronie, în zilele acelea, că persoana respectivă, o anglicană, căutase un răspuns potrivit la mai mulţi preoţi şi la mulţi duhovnici din Anglia şi din alte părţi, dar toţi i-au spus lucruri generale de tipul: „Pagina 35, paragraful 4!“.
Dar ea gândea în sufletul ei: „Dacă şi acest arhimandrit o să-mi spună acelaşi lucru, eu o să mă lepăd de toate ideile astea, de Dumnezeu şi de rugăciune, pentru totdeauna“.
Primul cuvânt al părintelui Sofronie către ea a fost: „Cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui.” Nu ştiu restul conversaţiei, dar persoana a găsit o rugăciune aşa de puternică, încât îşi punea capul pe pământ seara şi ceasuri întregi plângea de intensitatea rugăciunii. Poate aţi şi ghicit că persoana aceea n-a mai rămas anglicană. Este de mulţi ani convertită la ortodoxie. Închei cu cuvântul Mântuitorului, pe care mi-l zic şi mie: „Du-te şi fă şi tu asemenea“.
