Astăzi, în Vinerea din Săptămâna Luminată, prăznuim Izvorul Tămăduirii.
Mă gândeam cât de mult ne dorim, fiecare, să fim bine - să ne treacă durerile, grijile, neliniștile. Și, de cele mai multe ori, căutăm vindecarea în grabă, în lucruri la îndemână, în soluții imediate.
Dar sunt și răni care nu se văd și care nu se vindecă repede. Răni pe care le purtăm în tăcere și pe care, uneori, nici nu știm cum să le așezăm înaintea lui Dumnezeu.
Tradiția acestei zile vorbește despre vindecarea unui orb. Și mă întreb: oare cât din orbirea noastră nu este una lăuntrică?
Nu vedem binele din jur, nu mai vedem omul de lângă noi, nu mai vedem nici măcar propriile rătăciri. Ne obișnuim cu graba, cu zgomotul, cu propriile gânduri, și, încet, pierdem vederea cea adevărată.
Poate tocmai de aceea avem nevoie de un Izvor - nu doar pentru a ne vindeca durerile, ci pentru a ne limpezi privirea. Pentru a învăța din nou să vedem: cu răbdare, cu înțelegere, cu inimă deschisă.
Și poate că, înainte de a cere vindecarea, ar trebui să cerem luminare.
Să ne apropiem și noi de acest Izvor, cu smerenie, și să îndrăznim să spunem: Doamne, fă-mă să văd.
Pr. Octavian Moșin
