Ce-i de făcut dacă ţi se pare că nu eşti capabil să iubeşti? Trebuie să aştepţi şi să speri că se va ivi omul potrivit?
Depinde cum înţelegem dragostea. Dacă vom gândi acest sentiment aşa cum este el descris în Evgheni Oneghin sau în Romeo şi Julieta, atunci este mai bine să nu aşteptăm astfel de stări emoţionale. Poate e mai bine că Domnul nu ne trimite astfel de pasiuni, care în literatura artistică stau sub numele de „dragoste”. Chiar dacă nu visăm la pasiuni trupeşti grosolane, aşa cum este tendinţa astăzi, tot vorbim de pasiuni, şi de aceea nu trebuie să aşteptăm o astfel de evoluţie a vieţii noastre sentimentale.
Dacă prin lipsa capacităţii de a iubi înţelegem respingerea emoţională a vreunui om care, în conformitate cu gândirea logică, ar trebui să ni se potrivească, dar pe care nu-l primeşte sufletul şi lângă care nu vrem să fim aproape nici măcar un minut, abia aşteptând să plece, atunci sigur că nu are rost să ne legăm viaţa de unul ca acesta.
Cel care poate trăi în rugăciune, cu nădejdea că Dumnezeu îi va trimite omul cu care se va înţelege de minune, acela va ajunge să aibă ceea ce cere. Despre aceasta mărturiseşte întreaga experienţă a Bisericii.
Din Părintele Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Editura Sophia, București, 2009, p. 13
