Actualitate

Festivalul raional al cântecului pascal „Lumina Învierii” la Telenești

1137

În data de 18 aprilie, 2023, a treia zi de Paște, tradițional, cu suportul financiar al Consiliului Raional Telenești, a fost organizat Festivalul raional al cântecului pascal „Lumina Învierii”.

Evenimentul a fost găzduit de preotul paroh Vasile Țurcan, în curtea bisericii „Sf. Prooroc Ilie”, în or. Telenești. Evenimentul a demarat cu slăvirea „Hristos a Înviat” interpretată de către fețele bisericești din localitățile raionului împreună cu protopopul de Telenești, protoiereul mitrofor Marian Boldescu.

În pofida timpului ploios de afară, Festivalul a adunat cele mai frumoase cântece pascale interpretate de cele 18 formații folclorice din localitățile raionului. De asemenea nu au lipsit nici expozițiile de ouă încondeiate și produse culinare pascale și nici expozițiile meșterilor populari cu lucrări cu semnificații religioase.

Un frumos mesaj de felicitare a fost transmis de către președintele raionului Telenești doamna Mariana Ombun, care a fost prezentă la eveniment împreună cu vicepreședintele raionului Alexandru Taburceanu. La finalul festivalului toate colectivele au fost menționate cu diplome și premii bănești, cu cozonaci și lumânări.

Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la desfășurarea acestui eveniment de suflet: preoților și blagocinului de Telenești, primarilor localităților care au delegat colectivele artistice, membrilor ansamblurilor artistice, cât și meșterilor populari participanți la eveniment.

Fie ca Lumina Învierii să ne aducă pace, sănătate și prosperitate!

Sursa: Protopopiatul Telenești în colaborare cu Secția Cultură, Tineret și Sport Telenești


Articole postate de același autor
1673

A avut loc adunarea preoților Vicariatului de Soroca

Vineri, 16 iulie 2021, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea preoților Vicariatului de Soroca. Adunarea a fost prezidată de către Preasfințitul Episcop Ioan al Sorocii. În timpul ședinței au fost abordate următoarele subiecte: 1. Admiterea 2021 la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Specialitatea Teologie. 2. Prăznuirea Icoanei Maicii […]