Trăim săptămâna care a marcat istoria omenirii. Zile când omenirea condamnă Creatorul, răzvrătindu-se pentru a-L răstigni pe Dumnezeu. Îmi amintesc de spusele lui Camil Petrescu: „Oamenii sunt răi, mincinoși și lacomi. Nu respectă nimic și nu se gândesc decât să-și cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.” Nu în zadar constata William Pitt: „Acolo unde se termină legea, începe tirania.”
Astfel, în acele timpuri, ale venirii lui Dumnezeu în lume, omenirea decăzuse, încât nu mai avea nevoie de Cel de Sus. Deși unii L-au recunoscut pe Hristos drept Dumnezeu, marea majoritate a celor legați de cele pământești au rămas întunecați la minte și au preferat osânda în locul binecuvântării.
Așa-i păcatul, dulce și plăcut în aparență. Starea păcătoasă își are treptele sale: ispita, pofta, consimțirea și chiar înfăptuirea. Iată, acum două milenii, omul a fost capabil să-L pună pe cruce pe Dumnezeu, iar de atunci îl răstignește prin fărădelegile sale, stăruind în rău, prin păcate și patimi.
Paradoxal, suntem în săptămâna care ne descoperă două „patimi” diametral opuse ca sens, dar care duc spre durere, regret, lacrimi… Hristos pătimește pe cruce, deci suferă pentru păcatele lumii, iar oamenii adesea sunt pătimași, stăruind în pofte păcătoase, care ulterior tot duc la suferință.
Dacă accepți să trăiești după legea lui Hristos, va trebui să accepți din start viața ca o jertfă, dar care îți garantează adevărata bucurie, fericire și împlinire în viața veșnică. Însă dacă preferi calea largă și comodă, stăruind în plăceri aparente și foarte ademenitoare, te alegi cu veșnice răni și remușcări.
Păcatul nu doar îmbolnăvește, slăbește, adesea chiar omoară omul dinăuntru. „Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” (Iezechiel 18, 23). Astfel, Mântuitorul ne învață că dragostea vindecă, îndreaptă, chiar învie toate! „Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig.” (Filipeni 1, 21), ne-o spune Apostolul Pavel. Hristos Cel Răstignit cuprinde cu brațele Sale iubitoare lumea care L-a condamnat! Iată suprema dragoste și atitudine!
Prin Postul Mare, pe care l-am parcurs, apoi și prin această Săptămână Mare sau a Patimilor, să ne omorâm pe noi înșine. Să distrugem omul vechi din noi: mândru, hapsân, indiferent… putred. Iar în Vinerea Patimilor, să ne răstignim împreună cu Hristos păcatele noastre, pentru a reînvia pentru o nouă viață, cu și pentru Dumnezeu.
Să fim înțelepți, asemenea lui Iisus a lui Sirah, care zice: „Fiule! În viața ta cercetează-ți sufletul tău şi vezi ce este rău şi nu-i da lui!” (Ecleziast 37, 30). Să ne hrănim doar din legea lui Dumnezeu, din care dobândim binecuvântare cerească. Să-I urmăm lui Hristos Cel Înviat, Care zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 1, 6). Să alegem Viața!
Să fim vrednici, în urma lacrimilor vărsate pentru toate fărădelegile noastre, să auzim făgăduința făcută de Domnul tâlharului ce s-a pocăit: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43).
Preot Octavian MOŞIN
