Discuții duhovnicești la Gimnaziul Isacova

2203

Joi, 16 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, a avut loc cea de-a doua întrunire cu tinerii din cadrul Vicariatului de Orhei.

Evenimentul s-a desfășurat la Gimnaziul din s. Isacova, iar drept invitat a fost pr. Octavian Moșin, dr., conferențiar universitar, USM, care, dimpreună cu prot. Valeriu Catana, parohul bisericii ”Sf. Nicolae” din localitate și prot. Constantin Pitușcan, responsabil de activități în rândul tinerilor din cadrul vicariatului, au dialogat cu cadrele didactice și elevii de la ciclul gimnazial.

Slujitorii au vorbit despre semnificația Postului Mare și felul cum un adolescent urmează să se apropie de cele duhovnicești.

Instituția a primit în dar un set de carte artistică, iar cei prezenți îndreptare de spovedanie și iconițe cu chipul Sf. Luca a Crimeei.

Totodată, o familie nevoiașă a primit un modest sprijin financiar.

Doamna director Aurelia Fratescu a mulțumit invitaților pentru lecția de suflet, prezentând instituția și realizările elevilor.


Articole postate de același autor
1225

Episcopul Ioan de Soroca a liturghisit de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la catedrala mitropolitană din Chișinău

În Duminica a XXV-a după Cincizecime, 4 decembrie 2022, ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR, Episcopul Ioan de Soroca a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Învățătura Bisericii de a aduce […]