Fiecare suflet este în căutarea bucuriei şi a fericirii, întru dobândirea cărora se trudeşte întreaga viață. Însă înţelegerea şi trăirea lor este foarte diversă. Cineva poate deveni împlinit prin savurarea a tot ce este frumos în jur, altul se bucură de realizările apropiaților săi, iar unii devin fericiți prin tot ceea ce înfăptuiesc zi cu zi.
Nu întâmplător tot mai mulți gânditori afirmă că la bătrânețe nu există mai mare bucurie lăuntrică decât a ne fi întrupat toate puterile tinereţii în nişte lucruri care nu îmbătrânesc ca noi. Psalmistul prezintă durata vieții pământeşti în felul următor: ,,Toate zilele noastre s-au împuținat și în mânia Ta ne-am stins. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere; că trece viața noastră şi ne vom duce. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine? Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune" (Psalmi 89, 9-14), iar urmașul său, Solomon, scrie spre sfârşitul vieții sale destul de pesimist: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?" (Ecclesiastul 1, 2-3).
Aceste idei pesimiste se prăbuşesc în noua eră, a Noului Testament, în care trăim cu Hristos şi pentru El. Mântuitorul a biruit răul şi moartea din lume prin Învierea Sa, întemeind Împărăţia vieţii veşnice, a luminii şi adevărului. În această nouă Împărăţie, El îi cheamă pe toţi, chiar pe cei mai păcătoşi, dar care dau dovadă de pocăinţă şi smerenie. Primul care a intrat în această Împărăţie este tocmai tâlharul de pe cruce.
Numai urmând lui Hristos, putem fi siguri că vom dobândi bucuria cea deplină (Ioan 15, 11). Cunoscând această bucurie, omul nu va mai duce lipsă de nimic, nu va înseta în veac (Ioan 4, 14). Căile care duc spre ea sunt multiple. Iar cum să urmăm calea cea dreaptă ne dă răspuns Evanghelia şi experienţa milenară a Bisericii lui Hristos.
Hristos ne spune ,,Eu sunt Calea..." (Ioan 14, 6), deşi fiecare în felul său trebuie să-şi croiască propria cale spre izvorul nesecat şi să-și hrănească sufletul. Doar prin efort duhovnicesc, El ne va descoperi drumul şi ne va ajuta să ne menţinem, pentru a nu ne abate de la Adevăr.
Trebuie să căutăm ceea ce este sădit în noi. Prea multe am cunoscut din cele ce ne înconjoară, am ajuns la ”capătul pământului”, dar ştim prea puţine din cele ce sunt în sufletul nostru.
Să luăm aminte la noi înşine, mergând spre Împărăţia Cerească, care, după cuvintele Domnului, este înlăuntrul nostru (Luca 17, 21).
(Pr. Octavian Moșin, în Altarul Credinţei, nr. 1, 2008)
