Părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan și Paisie Olaru au fost comemorați la Mănăstirea Sihăstria

999

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în prima sâmbătă din decembrie, obștea Mănăstirii Sihăstria să se roage pentru sufletele celor trei marilor duhovnici ai așezământului monahal, Părinții Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan și Paisie Olaru.

Slujba de pomenire din 3 decembrie a fost oficiată în cimitirul mănăstirii, cunoscut de pelerini și sub numele de „Grădina cu sfinți”, de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat că Domnul, până și în vremuri tulburi, își are aleșii Săi și lucrează în poporul Său.

„Pomenirea de astăzi nu este doar o pomenire în care ne rugăm pentru sufletele celor trecuți la Domnul, după cum suntem îndatorați, pentru că au slujit acestei mănăstiri”.

„Pomenirea lor este și un semn că în fiecare timp istoric Dumnezeu are o lucrare și pregătește oameni care aleg să-I slujească Lui, pentru a descoperi cuvântul Lui dumnezeiesc, pentru a înțelege și a lucra împreună cu Dumnezeu în istorie voia Lui cea sfântă”, a precizat Preasfinția Sa.

Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru au fost propuși pentru canonizare în 2025, când se împlinesc 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Arhim. Cleopa Ilie s-a născut, cu numele de botez Constantin, într-o familie cu zece copii din județul Botoșani. În 1929 a intrat în obștea Schitului Sihăstria, iar în 1945 a fost numit egumen. A fost stareț peste Sihăstria și Slatina, și a viețuit în mănăstire 70 de ani, dintre care 10 în pustie. A plecat la Domnul în 2 decembrie 1998 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

Ieroschim. Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani. A intrat în obştea Schitului Cozancea în 1921, iar un an mai târziu a fost tuns schimonah. A fost hirotonit diacon în 1943 şi preot în 1947. A mai făcut parte din obștile mănăstirilor Neamţ, Slatina (județul Suceava) și Sihăstria și din cea a Schitului Sihla. A trecut la cele veşnice în 18 octombrie 1990, la Mănăstirea Sihăstria.

Arhim. Ioanichie Bălan s-a născut în 10 februarie 1930 la Stănița, județul Neamț, primind, la botez numele de Ioan. S-a închinoviat, în 1949, la Mănăstirea Sihăstria, unde a fost tuns în monahism în 1953. Până în 1971 a fost, pe rând, casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii. Presiunile comuniștilor l-au îndepărtat de mănăstirea de metanie până în 1990, când a revenit. A fost un istoric recunoscut al vieții monahale românești. A trecut la cele veșnice în 22 noiembrie 2007.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1152

ÎPS Arhiepiscop Petru a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a X-a după Rusalii

În Duminica a zecea după Rusalii, 29 august 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După citirea pericopei evanghelice (Matei 17, 14-23), despre vindecarea fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul pasajului evanghelic, vorbind despre boala […]