An de an, de Paştele Blajinilor, moldovenii se adună la mormintele rudelor răposate, unde întind mese bogate şi îşi dăruiesc pomene scumpe. Despre aceste obiceiuri şi despre semnificaţia sărbătorii discutăm cu părintele Pavel Borşevschi.
Am găsit Biserica „Sfântul Dumitru“ cufundată în liniştea unei dimineţi de mai. Bogată în flori şi verdeaţă, curtea locaşului sfânt îi întâmpină primitoare pe toţi cei care se regăsesc în credinţă. Înăuntru, câţiva creştini se închină la icoane, iar artosul (pâinea Paştelui) aşezat în faţa altarului păstrează atmosfera sărbătorilor pascale. Energic şi binedispus, părintele Pavel ne povesteşte că după anii ’90 biserica a început să se schimbe la faţă. Aşezaţi lângă Crucea Răstignirii lui Iisus Hristos, am discutat despre modul în care moldovenii îşi pomenesc morţii.
„Adevărul“: Părinte, blajinii au în popor diferite reprezentări: fiinţe mitice cu calităţi deosebite, sufletele morţilor, copii care au murit nebotezaţi. Cine sunt, de fapt?
Pr. Pavel Borşevschi: Blajin este tot omul care a crezut în Dumnezeu, toţi răposaţii. Aşa sunt numiţi cei care au fost mutaţi din viaţa aceasta întru Domnul, adică s-au spovedit de păcate înainte de moarte, s-au împărtăşit, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, şi-au luat merindele vieţii veşnice. Sufletele lor – copii, bărbaţi, femei, bătrâni – au toate o vârstă, 30 de ani, când a fost botezat Hristos. Mitologia nu ţine de Evanghelie. Noi credem doar în ceea ce ne-a învăţat Hristos. Diavolul se străduieşte cu orice preţ să profaneze adevărul lui Dumnezeu şi găseşte oameni slabi, dar foarte talentaţi, care născocesc diferite chestii.
De unde vine denumirea sărbătorii?
Însuşi cuvântul „blajin“ se traduce din slavonă ca fericit. Blajinii sunt în viaţă fericită, ei se bucură că sunt la Dumnezeu, deoarece creştinul nu se teme de moarte. Dacă moartea mă uneşte cu Hristos, zice Apostolul Pavel, eu o aştept ca pe o sărbătoare. Dacă bobul de grâu pus în pământ nu moare, el rămâne singur, dar dacă putrezeşte, el dă viaţă nouă. Aşa e şi cu învierea morţilor. Moartea este singura cale de a merge la Dumnezeu, este puntea de la o viaţă la alta. De aici vine fericirea.
Cum defineşte Biserica această sărbătoare?
Este o sărbătoare care continuă ziua biruinţei asupra morţii, Paştele. Creştinii merg la morminte cu credinţă şi vitejie, ca şi femeile mironosiţe. Este un curaj adevărat să mărturisim că moartea este biruită şi iadul distrus. Ne ducem cu un singur şi veşnic adevăr: Hristos este Dumnezeu şi Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om din nimic, vine să-l refacă. Cimitirele sunt sacre. Acolo sunt moaştele părinţilor noştri. Ei nu pot fi oameni păcătoşi pentru că ne-au născut pe noi, iar noi avem o simplă datorie: să fim aşa cum ne vor ei. De aceea mersul la cimitir este amintirea lucrurilor mari pe care ei le-au făcut pentru noi.
Există canoane bisericeşti legate de această sărbătoare sau e mai curând o tradiţie din popor?
Este o doar o tradiţie şi nu e legată de niciun canon. Pe timpuri, în perioada Postului Mare, creştinii îi duceau pe cei dragi la cimitir, îi puneau în morminte fără să le facă vreo slujbă. De Paşte, după ce reuşeau să biruie moartea în ei prin rugăciune, post şi celelalte daruri ale lui Dumnezeu, mergeau la cimitir cu ouă roşii şi cozonac, vin amestecat cu untdelemn, tămâie şi lumânări. Mergeau şi le vesteau răposaţilor: „Hristos a înviat!“, „Hristos a biruit moartea!“. De aici vine obiceiul de a pleca la morminte. Nu ne ducem să bocim, dar să vorbim cu ei.
În unele localităţi, oamenii merg la cimitir duminica, iar în altele – luni. Când ar fi corect, totuşi, să-i pomenim pe răposaţi?
Categoric nu duminica! Este un păgânism total. Duminica este ziua Domnului. În Moldova se merge la cimitir luni. Ruşii şi ucrainenii merg marţi. Se poate şi miercuri, nicio problemă. Pomenirea morţilor duminica este o născocire a regimului totalitar comunist, precum şi cununiile de sâmbătă sau nunţile de sâmbătă spre duminică. În ziua Domnului, toţi trebuie să fim la biserică.
Diavolul nu doarme. El se străduieşte cu orice preţ să profaneze adevărul, dar până la urmă rămân veşnice doar cele altoite de Dumnezeu.
Paştele Blajinilor e o sărbătoare caracteristică Bisericii Ortodoxe sau se întâlneşte şi la alte confesiuni?
Este şi la alte confesiuni, dar nu la toate, din păcate. Spre exemplu, iehoviştii chiar ne învinuiesc că pomenim morţii. Dumnezeu a dat porunca: „Cinsteşte-i pe mama şi pe tatăl tău şi îţi va fi bine pe pământ“. Ei pretind a fi creştini care urmează Biblia, dar sunt neînţelegători. Noi, însă, evident că îi ţinem minte pe părinţi şi mergem la morminte.
În ultimul timp, pomenele moldovenilor arată tot mai luxos. Ce trebuie să dăm, de fapt, de sufletul morţilor?
La moldoveni totul se face invers. Pomana sau facerea de bine trebuie să fie, în primul rând, primită. Omul trebuie să aibă nevoie de ceea ce îi dai. Cei care vin la cimitir cu cratiţe şi căni, crezând că pe lumea cealaltă o să bea numai din această cană, nu au elementara cunoaştere despre viaţa veşnică pentru că nu au frecventat biserica şi încep să hrănească sufletele morţilor ca pe nişte păgâni. Este o neglijenţă. Menirea pomenei este să-i ajuţi cu ceva pe cei ce duc lipsă. În celelalte cazuri, tot ceea ce se face la cimitir este în afara creştinescului.
Cât de corect este să întindem mese bogate peste morminte?
Aşa făceau păgânii. Voi nu ştiţi că pe acea lume Hristos este hrana, băutura, lumina lor. Blajinii sunt acasă. Ce vreţi voi, străinilor? Vreţi să-i hrăniţi cu pârjoale? Nu mănâncă morţii sarmale! La cimitir mergem cu tămâie, lumânări din ceară, oul care semnifică o nouă viaţă, cozonacul ce semnifică trupul lui Hristos. Tămâiem mormântul, aceleaşi miresme le-au adus femeile mironosiţe la mormântul lui Hristos. Aprindem lumânările din ceară (categoric nu din parafină sau altceva), care semnifică mireasma florilor şi omagiul adus Domnului de către natură. Frângem pâine şi o împărţim fraţilor noştri, servim un pic de vin, simbolic. Celelalte nu au nicio semnificaţie.
Există variate tradiţii practicate de Blajini: se dau pe apă coji de ouă, se lasă firimituri. Sunt obiceiuri păgâne?
Da’ cum altfel? Înţelegeţi, nu avem voie să ne jucăm cu lucrurile cu care nu se joacă. Ştiu un lucru: blestemat este tot omul care face fără luare-aminte lucrarea lui Dumnezeu, blestemat e cel care ia în deşert lucrarea lui Dumnezeu. Frate, gândeşte-te bine ce faci…
Mulţi înlocuiesc crucile cu monumente de marmoră, cu poze şi mesaje. Cât de justificat e acest gest?
Crucea de piatră nu e un păcat, pentru că Hristos a fost pus în mormânt de piatră. Dar deasupra mormântului trebuie să fie numai crucea şi chipul lui Hristos. În unele regiuni, crucea se pune la picioare, chipurile mortul s-o vadă. Nu se mai uită el la semnul acelei cruci! Noi trebuie să ne uităm la ea când mergem la mormânt şi să o sărutăm. Nu e nevoie de blocuri de beton, însemnări de tot felul, fotografii. Nu trebuie să vă închipuiţi cât de bolfoasă este mama sau cât de slab a fost tata. Gata. Bobul de grâu pus în mormânt va da viaţă. Aşteptaţi-l frumos.
Interviu realizat de Victoria Dodon
Sursa: http://adevarul.ro/moldova/
