Actualitate

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci la catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca

1242

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, marți, 27 septembrie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

La slujba de sărbătoare au participat clericii și enoriașii bisericii centrale a orașului.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli. Episcopul vicar a vorbit şi despre aflarea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

„Iubiţi credincioşi, în această zi de cinstire a Sfintei Cruci, lumina Crucii ne cheamă să ne întărim credinţa şi să sporim în iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă a lui Hristos care s-a arătat pe Cruce.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, Crucea este dătătoare de viaţă. Lemnul pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu întrupat, din lemn al blestemului, începând cu lemnul cel vechi din grădina Raiului, din care a gustat Adam şi a căzut în păcat, călcând porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din roada acelui lemn, deci lemnul care fusese blestem, pentru noi cei care credem în Hristos Domnul, a devenit izvor de binecuvântare”, a menționat ierarhul sorocean.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi PS Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i la fapte bune și viață trăită în numele Domnului Hristos.

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1361

Patriarhia Română a proclamat 16 noi sfinți mărturisitori ai secolului XX

Biserica Ortodoxă Română a proclamat 16 noi sfinți mărturisitori ai secolului XX. Trei dintre ei, ne sunt băștinași, de pe pământul nostru mult-pătimit dintre Prut și Nistru: Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie; Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor […]