Vineri, 19 august 2022, în ziua când Biserica Ortodoxă prăznuieşte marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei mitropolitane, PC. Arhim. Filaret (Cuzmin), starețul sfintei mănăstiri Căpriana, Prot. mitr. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicaritaului de Soroca, Prot. mitr. Grigorie Dodon, Protopop de Călărași, preoți și diaconi ai Catedralei.
Schimbarea la Față a Domnului rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov.
Această sărbătoare ne arată trei mari adevăruri: „În primul rând sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos arată legătura dintre suferinţa lui Hristos pe cruce şi slava Învierii Sale. În al doilea rând Schimbarea la Faţă a Domnului ne arată legătura dintre Slava Învierii lui Hristos şi Slava celei de-a doua veniri a Lui, la sfârşitul lumii când va judeca vii şi morţii a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. În al treilea rând Sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului ne arată că destinaţia ultimă a omului nu este mormântul, ci este viaţa veşnică în Slava Împărăţiei Cerurilor.
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos ne cheamă să ne schimbăm, să ne înnoim, să ne luminăm mintea prin gânduri bune, să luminăm inima prin simţiri curate, să luminăm viaţa noastră prin fapte bune de ajutorare, de consolare a celor întristaţi, de mângâiere a celor îndoliaţi, de ajutorare a celor săraci şi singuri. Deci, o Schimbare la Faţă a Mântuitorului ne cheamă la o schimbare spirituală, duhovnicească a noastră.
La Vohodul mic, Mitropolitul l-a decorat pe clericul Catedralei mitropolitane preotul Serghei Barbu, cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.
În această însemnată zi, ÎPS Mitropolit Vladimir l-a hirotonit în treapta de diacon pe ipodiaconul Grigorie Dodon, absolvent al Seminarului Teologic „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, Promoția 2020.
După rugăciunea domnească Tatăl Nostru, numeroși credincioși și mulți copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar mai apoi, conform tradiţiei, au fost sfinţiţi strugurii şi alte roade, slujitorii şi credincioşii mulțumind pentru toate binefacerile lui Dumnezeu, care dăruieşte oamenilor darurile Sale, daruri care se obţin prin binecuvântarea lui Dumnezeu.
La finalul sărbătorii, cu prilejul jubilelui de 70 de ani, corul de copii al Catedralei a intonat mulți ani trăiască Înaltpreasfințitului, oferindu-i în dar un buchet de trandafiri.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md