Actualitate

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat PC Arhim. Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Mănăstirii ”Sf. M. Mc Teodor Tiron” – Ciuflea, cu prilejul aniversării a 55 de ani de la naștere

1600

Preacuvioase Părinte Nicolae,

În mila Sa cea nemăsurată, Dumnezeu ne copleşeşte în fiece zi cu mulţimea darurilor Sale. Între acestea, cel mai de seamă dar pe care l-am primit este cel al vieţii, al chemării noastre de la nefiinţă la fiinţă spre a ne bucura de viaţa Sa cea dumnezeiască. De aceea, ziua de naştere reprezintă pentru fiecare dintre noi un prilej de bucurie şi de meditaţie, dar şi de aleasă recunoştinţă faţă de Creatorul nostru.

Cu prilejul aniversării a 55 de ani de viaţă a Preacuvioșiei Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate şi bucurii, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastoral-misionară şi culturală pe care o desfăşuraţi spre slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii.

În calitate de slujitor al altarului V-ați recomandat ca un preot vrednic, iubit și apreciat atât de confrați, precum și de numeroșii credincioși pe care îi păstoriți cu înțelepciune pe calea mântuirii.

Întotdeauna, timpul dăruit de Domnul, l-ați folosit pe câteva direcţii majore de activitate: pastoral-liturgic, cultural-misionar și social-filantropic.

Faptele Preacuvioșiei Voastre arată cu claritate ce lumină și ce spirit purtați în inimă și suflet. În toate ascultările: secretar mitropolitan, redactor-șef al publicației ”Clopotnița Moldovei”, duhovnic-administrator al mănăstirii Ciuflea, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept ș.a. ați demonstrat abnegație și dragoste.

Sunteți autorul și protagonistul edificării Catedralei-memorial a Ministerului Apărării, cu hramul în cinstea Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare.

În zi de sărbătoare, ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă țină sănătos, râvnitor, smerit și ascultător în continuarea faptelor celor bineplăcute și preamăririi Domnului.

Cu dragoste în Hristos și gânduri alese,

 VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole postate de același autor
35

Ferește-te de omul fățarnic, dar ai mare grijă să nu fii și tu ca el

Ferește-te de omul fățarnic, ca de cea mai hidoasă fiară, dar mai ales ferește-te să nu fii și tu ca el… Când te întâlnești cu el, îți strânge între amândouă palmele sale. Îți zâmbește cu căldură și orice îi spui, aprobă și te admiră. Vorbește de rău pe cei care crede că-ți sunt dușmani. Laudă […]