Încearcă să rămâi în duh de pace și smerenie

2316

În orice stare te vei afla, încearcă să rămâi în duh de pace și smerenie, nu judeca pe nimeni, nu necăji și silește-te ca, după porunca apostolului, cuvântul nostru să fie dres cu sare duhovnicească.

Faptul că nu ești așa cum ar trebui să fii, nu e mare minunăție: ai venit să înveți viața duhovnicească. Chiar și un lucru simplu cum e alfabetul nu l-ai putut învăța, pesemne, de îndată, iar viața duhovnicească este o știință înaltă. N-o poți deprinde cu repeziciune. Chiar și cei mai mari plăcuți ai Domnului – Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, Tihon din Zadonsk și mulți, mulți alți părinți – n-au strălucit îndată. Învață-te. Rabdă și așteaptă milostivirea lui Dumnezeu. (Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina)

 

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 162)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1452

În Duminica a XXI-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie și o hirotonie la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a XXI-a după Cincizecime (a Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei […]