Pelerinii participanți la Drumul Crucii în jurul Chișinăului au fost primiți de către ÎPS Mitropolit Vladimir la Reședința mitropolitană

706

La data de 14-15 iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir se desfășoară Drumul Crucii și al Pocăinței, în jurul muncipiului Chișinău.

În acest itinerar duhovnicesc s-au făcut câteva popasuri de rugăciune. Unul dintre ele a avut loc la sediul Mitropoliei, unde pelerinii au primit binecuvântare de la Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.

„Prin Drumul Crucii și al Pocăinței noi ne apropiem de Dumnezeu și arătăm tuturor puterea Bisericii Ortodoxe. Prin Drumul Crucii dobândim de la Dumnezeu puteri noi de a ne trăi și mărturisi credința. Pentru un creștin chiar și sensul vieţii este asemănarea cu Dumnezeu pe Drumul Crucii. Dacă noi Îl iubim pe Hristos, trebuie să-l mărturisim, și nu doar prin cuvinte, dar prin faptele și alegerile noastre. Însăși viaţa noastră, modul de a ne comporta trebuie să devină o mărturisire despre Dumnezeu în care credem, doar atunci credința noastră devine vie și lucrătoare”, – a menționat Vlădica Vladimir.

De la Reședința mitropolitană, coloana de pelerini conduși de către Prot. mitr. Cristofor Tverdostup au continuat pelerinajul pe următorul traseu:

ora 18.00 – Biserica Acoperământul Maicii Domnului, str. Cornului 8.

ora 21.00 – Biserica Sfinții Voievozi, or. Durlești.

 

Vineri, 15 iulie

07.00 – Catedrala-Memorial în cinstea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt de pe teritoriul Ministerului Apărării, str. Șoseaua Hâncești, 84.

8.45 – Întâmpinarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a oaspeților de onoare.

09.00 – Liturghie arhierească la Catedrala-Memorial în cinstea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

12.30 – Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, str. Ciuflea, 12.

14.00 – Monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Catedrala Nașterea Domnului.

 

Vineri, 15 iulie, pelerinii participanți la Drumul Crucii vor ajunge la Catedrala-memorial de pe teritoriul Ministerului Apărării, aici se va săvârși Acatistul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt cu Sfințirea Apei.

La ora 8.45, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și responsabil de construcția Catedralei-memorial împreună cu preoții militari va întâmpina pe Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove și oaspeții de onoare. După care va urma depunerea de flori și intonarea imnului „Când a fost să moară, Ștefan…” la monumentul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare după care se va săvârși Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie creștinii care s-au pregătit corespunzător, se vor împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos iar toți cei prezenți vor primi câte un prânz după care vor porni spre următoarea locație – Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea.

 

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1152

Săvîrșirea Sfintei Liturghii în cinstea slăvitului praznic al Înălțării Domnului la cer, la catedrala arhiepiscopală ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Bălți

De mărețul praznic al Înălțării Domnului, Înaltpreasfințitul Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești a liturghisit împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi în catedrala arhiepiscopală ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Bălți, înălțînd rugăciuni de mulțumire și de laudă pentru toate binecuvîntările și pentru alesul dar lasat de Dumnezeu omenirii, care este […]