Prima ediție a emisiunii ”Descoperă Ortodoxia” – discuție la tema ”Familia creștină”

1871

A fost dat startul unei noi emisiuni, intitulată „Descoperă Ortodoxia”, o emisiune marca Radio Orhei FM, în colaborare cu TV6. Tematica acestei emisiuni este una religioasă, vorbim despre istoria creștinismului, cultură, educație morală, biserica propriu-zisă și tradițiile moldovenilor care eronat sunt asociate tot cu aceasta.

Sperăm mult ca publicul nostru să ne adreseze cât mai multe întrebări, iar cel care va fi aici pentru a răspunde la ele este părintele Iulian Rață, preotul protopop de Orhei.

Parohul bisericii Sf. Treime din Satul Lucășeuca, ne va răspunde în fiecare duminică, începând cu ora 7:00, la întrebări la care încă mulți din noi caută răspunsuri.

Recent, toți creștinii ortodocși au sărbătorit Ziua Internațională a Familiei, prima ediție este dedicată anume acestui subiect – Familia.

Importanța spirituală a familiei în societate, cununia religioasă, dar și importanța bisericii în viața unui cuplu.

- Prezența nașilor e o tradiție locală sau nu? Cât de necesară e prezența lor la cununia religioasă?
- De ce mulți preoți fac cunoștință cu mirii abia în ziua cununiei?
- De ce nu e bine-venit să ne cununăm în Mănăstire?
- Și există oare cununie după divorț?

La aceste întrebări și la multe altele, aflați răspunsurile în prima ediție a emisiunii „Descoperă Ortodoxia”.


Realizator: Jana Ulinici
Sursa: TV6 MD

 

 


Articole postate de același autor
3253

Colectare de fonduri pentru Centrul cultural-istoric „Cuconeștii Vechi” și Casa Memorială „Arhimandrit Sofian Boghiu”

Să înveșnicim împreună memoria marelui duhovnic al neamului românesc Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu! Pe malul pitoresc al Prutului se lucrează cu spor la scara de acces și la o terasă cu baptisteriu. O atracție a pelerinilor a devenit, începând cu anul 2015, troița și rotunda înălțate în memoria Părintelui Sofian. Lucrările frumoase nu s-au oprit […]