În ziua prăznuire a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Înaltpreasfintitul Arhiepiscop Petru, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1271

Vineri, 6 mai 2022, în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la rugăciune.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Sa, a explicat mesajul evangheliei relatând și secvențe din viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, spunând: ,,Prăznuind pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, se cuvine să luăm pildă de la el în ceea ce privește virtuțile creștine cu care a fost împodobit sufletul său, credința, nădejdea și dragostea față de Dumnezeu și de oameni, dar și statornicia lui în mărturisirea adevărului de credință. El a îndeplinit cuvintele Apostolului Pavel, care scrie în Epistola a doua către Timotei: „Suferă împreuna ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus„ (II Timotei 2, 3) și s-a luptat „ca un neînfricat și bun ostaș, dobândind prin aceasta cununa cerească a muceniciei”.

Urmând și noi pilda Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, fiind buni ostași ai Împăratului Ceresc, fiind statornici în credință, păstrând și slujind adevărului evanghelic, care ne îndeamnă la dragoste către Dumnezeu și către oameni, la pacea și întrajutorarea tuturor, noi vom sluji Mântuitorului și vom dobândi cununa cea nepieritoare a vieții veșnice, așa cum a dobândit-o și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, pe care îl rugăm să mijlocească către Bunul Dumnezeu.

După oficierea Sfintei Liturghii Ierarhul a felicitat personal pe toți omagiații zilei de astăzi, oferindu-i în dar o candelă fratelui Gheorghe, administratorul Catedralei Episcopale din mun. Ungheni.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2067

Mărturiile detaliate și înspăimântătoare despre deportări și GULAG ale Eufrosiniei Kersnovschi, din Soroca, incluse în patrimoniul universal UNESCO

Cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, publicăm o parte din amintirile Eufrosiniei Kersnovski, originară din Soroca, una din cele 66 milioane de victime ale Gulagului. Memoriile Eufrosiniei Kersnovski, după dimensiuni, comparabile cu Arhipelagul Gulag al lui Alexandr Soljeniţin au apărut integral datorită trudei Acad. Valeriu Pasat, care a cunoscut-o personal. S-ar putea să fie mai […]