Focul Haric a ajuns în Republica Moldova!

343

Cu Binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru al paisprezecelea an la rând, Focul Haric de la Ierusalim a ajuns în țara noastră.

În seara zilei, delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfânta Lumină, a fost întâmpinată cu deosebită bucurie de către Arhierei, Președintele RM, dl Nicolae Timofti, Președintele Parlamentului RM, dl Andrian Candu, Prim-ministrul RM Pavel Filip, precum numeroși preoți și credincioși veniți din toate colțurile republicii.

Ajungând în scuarul Catedralei mitropolitane, Întâistătătorul s-a adresat către popor, vestind tuturor că şi în acest an Mântuitorul s-a milostivit de turma Sa, trimițând din cer semnul minunat al dragostei Sale pentru creștinii drept-măritori.

În continuare, Vlădica Vladimir a adresat sincere mulţumiri celor care l-au însoţit în acest pelerinaj, precum şi tuturor oamenilor de bună credinţă, datorită cărora credincioşii din Republica Moldova pot lua pe la casele lor Focul Haric din biserica Învierii Domnului de la Ierusalim.

Mai apoi au fost împărțite făclii tuturor slujitorilor, care au dus Lumina dătătoare de Viață în sfintele lăcașe ale Moldovei.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
7754

Sfântul Kukşa și puterea agheazmei

Părintele Kukşa sfătuia de asemenea ca toate lucrurile noi şi alimentele să fie sfinţite cu agheazmă, iar înainte de culcare să stropim cu agheazmă prin chilie (cameră). Dimineaţa, ieşind din chilie, el întotdeauna stropea cu sfânta agheazmă. Un tânăr ucenic, neînţelegând de ce batiuşka stropea în fiecare seară cu agheazmă, l-a întrebat: „Batiuşka. La ce e […]