În Joia Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a întâlnit cu Președintele Republicii Moldova, Doamna Maia Sandu

1292

În Joia Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova  a avut o întâlnire la Președinție cu Excelența Sa, Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.

La discuție a luat parte Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș.

În cadrul întrevederii sa discutat despre încercările grele prin care trece astăzi lumea și țara noastră și despre rolul Bisericii în această perioadă dificilă, când problemele cotidiene ale oamenilor sunt amplificate de sentimentul de frică și nesiguranță, cauzat de războiul din Ucraina.

Excelența Sa i-a mulțumit Mitropolitului pentru faptul că a sprijinit, alături de întreaga societate din Moldova, refugiații din țara vecină.

Statul și Biserica trebuie să acționeze solidar, atunci când este vorba de sănătatea și siguranța oamenilor. Și avem cu toții de câștigat, când slujitorii Bisericii predică respectul, compasiunea și buna înțelegere între oameni și popoare, în numele unui viitor comun prosper și pașnic, a menționat Doamna Președinte.

La finalul întâlnirii, Mitropolitul Vladimir a felicitat-o pe Doamna Președinte Maia Sandu cu apropierea Paștelui – Învierea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

cu referire la Președinția Republicii Moldova

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1621

Biserica Ortodoxă din Moldova l-a celebrat în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, la Mănăstirea sa de metanie „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Suruceni

Vineri, 17 septembrie 2021, la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, a avut loc sărbătoarea Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail. În dimineața zilei, întâmpinat de stareța Mănăstirii, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco) împreună cu obștea monahală, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta Liturghie în biserică închinată […]