În Duminica a V-a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Mănăstirea Zăbriceni

2076

În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineţ. Ierarhului i-a coliturghisit un sobor de slujitori din care a făcut parte Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu) și viețuitori ai mănăstirii.

Pornind de la modelul de pocăință oferit de Cuvioasa Maria Egipteanca, în cuvîntul său de învățătură Ierarhul a menţionat că fiecare zi de post trebuie să fie o nouă treaptă care ne urcă spre cer, şi ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea suntem datori, să ne silim zi cu zi la rugăciune, la înfrînare, la post, la împăcare duhovnicească cu toţi oamenii, la milostenie, la părăsirea păcatelor prin spovedanie şi la unirea cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie.

Cuvioasa Maria Egipteanca a fost în tinereţe o mare păcătoasă. Dar ajungând la Mormîntul Domnului nu putea să intre în biserică pentru păcatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-şi în fire a început să plîngă cu amar pentru păcatele sale şi după ce s-a închinat, s-a făcut pustnică în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singură 47 de ani, răbdînd grele ispite, foame, gînduri, frig şi lupte de la diavoli. La urmă, fiind descoperită de cuviosul Zosima, un sihastru sfînt, acesta a spovedit-o, a împărtăşit-o cu Sfintele Taine şi după încă un an, a aflat-o adormită în Domnul şi a înmormântat-o acolo. Ea rămîne pentru fiecare un model de ridicare din păcat prin smerenie, post și pocăință.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2565

Slujba Sfântului Ștefan a fost oficiată la Putna pentru prima dată în lipsa autorului ei, IPS Pimen

Pentru prima dată de la canonizarea Sfântului Ștefan cel Mare (1992), slujba de hram a fost oficiată la Putna în lipsa celui care a întocmit-o, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, a notat joi, la finalul liturghiei, Arhim. Melchisedec Velnic. Evenimentele au avut loc în condițiile speciale cauzate de pandemie. Starețul Putnei a deplâns și absența de […]