Actualitate

Denia Prohodului Domnului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

341

În ajunul Sîmbetei Mari, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat împreună cu slujitorii Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei slujba Vecerniei și a Utreniei cu Prohodul Domnului nostru Iisus Hristos. Slujba Prohodului simbolizează punerea în mormînt a Mîntuitorului și se oficiază în fața Sfîntului Epitaf ce reprezintă această scenă. După Slavoslovia Mare a fost săvîrșită procesiunea de înconjurare a bisericii cu Sfîntul Epitaf, iar la încheiere Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură.

Referindu-se la modul în care trebuie să se raporteze fiecare creștin la moartea și îngroparea Domnului Iisus, Prea Sfinția Sa a reliefat importanța împreună răstignirii și morții noastre cu El pentru patimi și păcate, ca să trăim din plin bucuria duhovnicească a Învierii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
2558

Duminică a IV-a după Rusalii la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

În a IV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.     Alături de Ierarh au  coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: […]