Actualitate

În Duminica Sfîntului Ioan Scărarul Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

1284

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat în Duminica a IV-a a Sfîntului și Marelui Post, numită a Sfîntului Ioan Scărarul, Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit slujitorii catedralei.

În cuvîntul de învățătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Vladica a vorbit despre credință, rugăciune și post, pornind de la textul evanghelic de la Marcu IX, 17-31, în care se relatează despre vindecarea fiului lunatic, dar și despre necesitatea unui efort ascetic susținut pentru  a lupta cu păcatele, a urca treptele virtuților și a ajunge la desăvîrșire, așa cum ne învață Sfîntul Ioan Scărarul, prăznuit în această duminică, și de la care moștenim un minunat manual al desăvîrșirii duhovnicești – Scara Raiului sau Scara dumnezeiescului urcuș.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1628

Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, credincioșii au pășit pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei, dar și bun prilej […]