Duminica Ortodoxiei prăznuită triumfător la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

817

Pe 13  martie 2021, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxia, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

În dimineața zilei Înaltpreasfinţia Sa, a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi credincioșii prezenți.

În timpul Sfintei Liturghii,  Ierarhul dimpreună cu slujitorii și credincioșii prezenți au înălțat către Dumnezeu rugăciuni și cerere pentru pace și înțelegere între popoare.

După citirea pericopei evanghelice (Ioan 1, 44-51), Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a ţinut un cuvânt de învăţătură creştină, în care  a relatat fragmente din istoria Duminicii Ortodoxiei. În cele relatate, Înaltpreasfinţia Sa a menţionat: „Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre câteva lucruri esențiale, fără de care nu poți pretinde că ești creștin și, că îl iubești pe Dumnezeu. Ne vorbește despre pilda dreptei credințe a lui Filip; despre mărturia mântuitoare a lui Natanail și uimirea acestuia când s-a întâlnit cu Hristos. Iar tâlcuitorii Sfintei Scripturii ne spun că, doar așa trebuie să fie un adevărat creștin ortodox: o pildă de credință vie pentru alții, care nu l-au cunoscut încă pe Dumnezeu – cum a fost Filip pentru Natanail; să-L mărturisească pe Dumnezeu, a fi Cel Adevărat – cum a făcut și Natanail; să înțeleagă și să creadă că, Dumnezeu este pretutindenea, cunoscând și văzând orice mișcare a minții și a sufletului nostru. Iar prin cuvintele care Hristos le spune despre Natanail: „Adevărat israilitean în care nu există vicleșug”, se cuvine să înțelegem că, numai așa trebuie să fie adevăratul creștin ortodox „fără vicleșug”, făcându-le pe toate din sinceritate și cu credință dreaptă.

Cât despre Duminica Ortodoxiei, ar fi să menționăm că, în această zi prăznuim un fapt istoric, și anume: încununarea biruinței adevărului asupra minciunii și biruința dreptei credinţe, asupra tuturor rătăcirilor eretice. Și tot astăzi, Biserica prăznuiește cu triumf, restabilirea cultului sfintelor icoane. Acestea toate s-au petrecut în primăvara anului 843, când Sfânta împărăteasă Teodora, după moartea cruntului împărat Teofil – soțul ei – a convocat un sinod la Constantinopol, iar după ce s-au încheiat lucrările respectivului Sinod, la 11 martie 843, în prima Duminica a Postului Mare, au fost dați anatemii toți ereticii de până atunci. Iar ca un triumf asupra tuturor ereziilor, tot atunci, s-a desfășurat o impunătoare procesiune cu sfintele icoane, purtate de credincioși, de cler și de suita imperială, pe care le-au așezat în Catedrala Sfânta Sofia. Astfel, de atunci, prima Duminică a Postului Mare este numită Duminica Ortodoxiei.

Auzim de Ortodoxie și mulți vorbim în diferite chipuri de ea, dar oare ştim ce înseamnă cu adevărat Ortodoxia? Mai suntem oare bucuroşi că ne-am născut ortodocşi? Ne mai este dragă Ortodoxia, cum le-a fost dragă atâtor generații de creștini de până la noi? Aceste întrebări, cât şi altele, legate de Ortodoxie, ar trebuie să ni le punem nu doar astăzi, ci permanent să cugetăm profund asupra lor. Oare nu cumva are prea multă dreptate părintele Efrem Filoteutul, care spune în cartea sa Despre Credinţă şi mântuire: „Suntem ortodocşi, însă nu cunoaştem înălţimea, profunzimea şi lărgimea Ortodoxiei”. Și tot acest părinte ne îndeamnă că, „avem datoria să cunoaștem Ortodoxia în toată sfinţenia ei”

După rugăciunea „Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

După aceasta a urmat Te Deum-ul Duminicii Ortodoxiei. Apoi, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit icoanele credincioşilor, care erau ținute înălţător în mâini, în amintirea momentului triumfător şi biruitor al Ortodoxiei asupra iconoclasmului şi restabilirea cultului sfintelor icoane.

Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, preoteasa Liliana Rotari.

Menţionăm că, aşa cum a fost anunţat în prealabil, de dimineaţă, la ora 6,  Prot. Nicolai Boian, a săvârşit prima Liturghie în Catedrala Episcopală.

Răspunsurile liturgic la prima Sfântă Liturghie au fost date de Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana Rotari.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
5271

Cum a ajuns Sfântul Siluan Athonitul din deznădejdea cea mai neagră la bucuria în Hristos

Părintele Siluan (Sfântul Siluan Athonitul) nu doar că a vorbit despre iubire, ci a și practicat-o. El și-a închinat viața rugăciunii pentru dușmani, pentru lumea înstrăinată și trecătoare, într-un mod smerit, dar cutezant. Această rugăciune devine o lucrare periculoasă și ambiguă, dacă nu este făcută dintr-o smerenie completă. Putem foarte ușor deveni conștienți de dragostea […]