După ce primele două zile ale Postului Mare au fost zile aliturgice, miercurea aceasta, în Bisericile ortodoxe este oficiată pentru prima dată în această perioadă de post și pocăință, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Aceasta este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe și îi este atribuită Sfântului Grigorie Dialogul.
Astfel, în dimineața zilei de miercuri, 9 martie 2022, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite împreunată cu vecernia, în Biserica „Sf. Ier. Nicolae” a mănăstirii Curchi înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite „se face în chip umbrit şi cu plâns, căci această celebrare este mai tainică“, precizează ierom. Makarios Simonopetritul. De asemenea, ea nu are caracter de praznic şi reprezintă hrana duhovnicească necesară creştinului în asceză şi despătimire. Acest fapt al curăţirii îl subliniază şi rugăciunile care pregătesc ieşirea cu Sfintele Daruri, cel mai solemn moment al întregii slujbe: „…ochiul să fie ferit de toată vederea cea vicleană, auzul nestrăbătut de cuvinte deşarte, iar limba, curată de vorbe necuviincioase“ (Rugăciunea întâia pentru credincioşi). „Căci, iată, Preacuratul Lui Trup şi de viaţă făcătorul Sânge, în acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această masă de taină, fiind înconjurat, în chip nevăzut, de mulţimea oştirilor îngereşti. Şi ne dăruieşte, fără osândă, împărtăşirea cu acestea, ca, printr-însele luminându-se ochiul gândului nostru, fii ai luminii şi ai zilei să ne facem.“
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se oficiază doar în perioada Postului Mare şi îşi are originile în viaţa pustnicească a monahilor din Răsărit. În rânduiala actuală, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite conţine elemente din slujba Vecerniei şi a Liturghiei, folosindu-se elementele euharistice sfinţite la Liturghia din duminica precedentă. Pe lângă Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, această Liturghie oferă primei săptămâni din Postul Sfintelor Paşti o încărcătură duhovnicească unică în timpul anului bisericesc.
„Căci iată, Preacuratul Lui Trup și de viață făcătorul sânge, în acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această masă de taină, fiind înconjurat în chip nevăzut de mulțimea oștirilor îngerești. Și ne dăruiește nouă împărtășirea cu acestea, ca printr-însele, luminându-ne cu ochiul gândului nostru, fii ai luminii și zilei să ne facem.”
Sursa: manastireacurchi.md