În aceste zile, trebuie să înmulțim cu toții rugăciunea pentru pace și pentru oprirea confruntărilor sângeroase din Ucraina

1526

În atenția preoților slujitori din Vicariatul de Orhei

Dragi părinți împreună liturghisitori, în aceste zile, trebuie să înmulțim cu toții rugăciunea pentru pace și pentru oprirea confruntărilor sângeroase din Ucraina, cerându-I lui Dumnezeu mila și ajutorul.

Totodată, cunoaștem că mii de oameni din Ucraina s-au refugiat în țara noastră, iar datoria noastră de creștini este de a-i ajuta și sprijini.

În acest context, vin cu următorul îndemn către Sfințiile Voastre:

1. Dacă în parohiile păstorite de Sfințiile Voastre vor ajunge familii de refugiați, împreună cu autoritățile publice locale și poliția, rugăm insistent ca fiecare preot sa intervină cu cele necesare, atât de ordin material cât mai ales spiritual. Fiecare familie de refugiați sa fie luată la evidența preotului paroh și ajutată să se adapteze situației în măsura posibilităților;

2. Preoții sunt rugați să se abțină de orice publicații, distribuiri, redistribuiri legate de situația din Ucraina. Misiunea noastră este să ne rugăm pentru pacea lumii și nici de cum nu avem dreptul de a ne asuma misiunea politologilor;

3. Fiecare preot să analizeze posibilitatea cazării uneia sau mai multor familii în parohie. Nu este neapărat și se reiese din posibilitățile fiecărei parohii în parte și condițiile de care dispun! De exemplu, în casele parohiale, dacă preotul paroh nu locuiește acolo. În cazul în care există această posibilitate rog să fie anunțat Prot. Leonid Sîrghi (tel. 069828970) responsabil de Asistență Socială în Vicariatul nostru, care va forma o bază de date.

Precizăm, la moment, nu există necesitatea cazării refugiaților în spațiul canonic al Vicariatului nostru.

Milostivul Dumnezeu să trimită pace lumii!

Episcop Siluan de Orhei

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
849

Sfânta Liturghie în Duminica Sfintei Cruci de la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 27 martie, 2022, în Duminica a treia din Postul cel Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. În dimineața zilei, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţii slujitori şi credincioșii prezenți. Alături de Ierarh au coliturghisit Prot. Vadim Corostinschi, […]