Actualitate

Ce înseamnă pentru un bărbat să fie cap al familiei

2828

Fiecare bărbat trebuie să înţeleagă, o dată pentru totdeauna: în căsnicie nu trebuie să existe luptă pentru poziţia de lider. Casa mea trebuie să fie cetatea mea, cum se spune, nu câmp de luptă. Ca atare, chiar dacă ştii că bărbatul trebuie să fie capul familiei, nu trebuie să dovedeşti asta nimănui cu forţa, adică pe calea „bătăliilor” familiale. Ţipetele, certurile, scandalurile, capriciile sunt arma oamenilor slabi şi la ele recurg foarte frecvent tocmai femeile. Bărbaţilor nu le şade bine să facă scandal.

Singurul mijloc de a arăta cine-i în casă capul este să începi să ai un comportament bărbătesc autentic. Ce aşteaptă de la bărbatul său oricare femeie? Ocrotire, grijă, atenţie. Dacă-i poţi da toate acestea, se va linişti şi va recunoaşte singură statutul tău de cap. Orice femeie, chiar dacă pare puternică şi dominatoare, vrea tocmai asta: să fie femeie, adică să simtă sprijinul soţului, să vadă în el un reazem. Soţul trebuie să fie un zid care ocroteşte soţia şi copiii de furtunile şi restriştile lumii.

Apostolul Petru îi învaţă pe bărbaţi să se poarte cu soţiile lor cum se cuvine unor făpturi mai slabe, făcându-le parte de cinste (I Petru 3, 7). Nu doar soţiile trebuie să-şi cinstească soţii, ci şi soţii trebuie să le cinstească pe tovarăşele lor de viață.

Atunci când femeia are pretenţii, face scandal, are capricii în mod constant, foarte frecvent aceasta este o reacţie emoţională la lipsa de atenţie din partea soţului. Ea caută ocrotire, ajutor, şi nu le primeşte. 

 

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 92-93)


Articole postate de același autor
1752

PS Siluan de Orhei a binecuvântat „Drumul Crucii și al Pocăinței”, care se va desfășura în jurul mun. Chișinău și a săvârșit Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului în curtea bisericii „Sf. Dumitru” din Capitală

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, în dimineața zilei de vineri, 16 iulie 2021, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Chișinău. La slujba matinală s-au unit în duh de rugăciune clericii şi mirenii care participă la tradiționalul Drum al Crucii şi […]