Mitropolitul Vladimir a renunțat la numerele guvernamentale: Mai bine să evităm momente când cineva este nemulțumit

1809

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înaltpreasfințitul Vladimir, a renunțat la plăcuțele de înmatriculare cu numere guvernamentale la automobilul cu care se deplasează. Informația a fost confirmată pentru IPN de protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei.

„Au fost mai multe presiuni, s-a abordat subiectul în presă, unii s-au arătat nemulțumiți, s-au arătat scandalizați, deranjați. Și, în general, s-a încercat inducerea unei stări de tensiune. De aceea, Înaltpreasfințitul a zis: Mai bine să evităm momente când cineva este nemulțumit. Mitropolitul nu ține neapărat ca mașina Mitropoliei cu care se deplasează să aibă numere guvernamentale”, a explicat preotul Vadim Cheibaș.

Totuși, secretarul Mitropoliei a admis că „este deranjant că unii s-au arătat nemulțumiți, deoarece mitropolitul țării este capul Bisericii Ortodoxe din Moldova, este o persoană care, în virtutea slujirii pe care o are față de popor, ar merita să beneficieze de respectivele numere”.

„Până la urmă, dacă s-a întâmplat că s-au găsit unii nemulțumiți, dacă deranjează pe cineva din societatea civilă faptul că Mitropolitul folosește în activitatea sa acele numere, atunci mitropolitul a renunțat, ca să nu-i deranjeze”, a precizat Vadim Cheibaș.

Sursa: ipn.md


Articole postate de același autor
1802

Calea Postului Mare: ziua a XXVIII-a

Am ajuns în cea de-a patra duminică a Postului Mare. Biserica ne pune în față un model de trăire a unui monah – Sfântul Ioan Scărarul, precum și profunda sa scriere – Scara. Suntem îndemnați să lucrăm virtuțile spre înălțarea noastră duhovnicească. Înțelegem că Hristos este Scara, ba mai mult, este Cel care coboară la […]