Actualitate

Întâistătătorul a comemorat victimele tragicului accident nuclear de la Cernobîl

2502

ÎPS Mitropolit Vladimir a participat, astăzi, la evenimentul de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl, desfășurat la Memorialul din strada Trandafirilor.

La eveniment au mai participat Viceprim-ministrul RM, Gheorghe Brega, ministrul Apărării, Anatolie Șalaru, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Societatea Cernobîl din Moldova”, Tudor Capațînă, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatîşin, Ambasadorul Republicii Belarus, Serghei Ciciuk, reprezentanți ai structurilor teritoriale a societății Cernobîl, participanți și rude ale victimelor avariei de la Cernobîl.

Amintim că, astăzi se împlinesc 30 de ani de la producerea catastrofei nucleare de la Cernobîl. La lichidarea consecinţelor avariei nucleare au participat peste 3500 de cetăţeni moldoveni, dintre care 3000 rezervişti, inclusiv 231 ofiţeri mobilizaţi de comisariatele militare, 400 militari din serviciul militar activ, 70 colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne şi 500 persoane civile.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, slujitorii Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, sunt îndemnați în fiecare an la această dată să pomenească în cadrul sfintelor slujbe binecredincioșii creștini care în mod eroic au participat la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare de tristă amintire.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
77

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit Slujba Prohodului pentru nou-adormitul rob a lui Dumnezeu, Valeriu Canțîr

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit Slujba Prohodului la Mănăstirea Ciuflea din Capitală pentru nou-adormitul rob a lui Dumnezeu, Valeriu Canțîr. La Prohod, alături de Mitropolit a înălțat rugăciuni PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea și soborul de slujitori ai Mănăstirii. La final, Vlădica Vladimir a citit rugăciunea de dezlegare, după […]

Articole postate de același autor
286

Atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii ce trebuie să facem?

Părinte, atunci când se vorbeşte împotriva Bisericii sau împotriva monahismului etc., ce trebuie să facem? – Dacă cineva vorbeşte, de pildă, urât despre tine, nu-i nimic. Să gândeşti: „Pe Hristos, Care a fost Hristos, L-au ocărât şi n-a vorbit. Eu, care sunt păcătos, ce merit oare?”. Dacă ar veni să mă ocărască pe mine ca […]