Actualitate

Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu

843

 

Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fără să-ţi dai seama. Chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi cumva, straniu, de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, că acolo, în iubire, e adevărul.

Cauţi iubirea toată viaţa, ai nevoie de ea chiar şi atunci când te prefaci că nu mai ai, o traieşti greşit, o traieşti strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduieşti mereu să o înţelegi, pentru că simţi că acolo e împlinirea şi fericirea. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire. Dumnezeu a creat totul după chipul şi după asemănarea Lui, după tiparul Lui, al relaţiei treimii. Dumnezeu e o relaţie, Dumnezeu nu e singur.

Noi am fost creaţi ca oameni să participăm la bucuria relaţiei din Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Să trăim iubirea. Să fim împreună. De aceea se spune că raiul e comuniunea cu toţi, iar iadul e neputinţa de a mai iubi.

Din interviul cu Pr. Pantelimon de la Oașa,

Formula AS, nr. 973

 


Articole postate de același autor
5977

Sufletul copilului nu va putea uita deasa unire cu Domnul Însuşi!

Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor. Iar acelor copii […]