Astăzi, fiecare biserică, fiecare schit sau mănăstire devine un mic Ierusalim. Iar fiecare inimă creștină este gată să exclame: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! ” E Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, e Duminică Floriilor şi e vremea să ne întrebăm fiecare cu ce fel de flori îl vom întâmpina pe Domnul.
Biserica intră în acest răstimp într-o perioadă specială, profundă și tainică. Zile pline de bucurie și tragedie, care de parcă și-au pierdut hotarul dintre „Osana” și „Răstignește-L!”
Domnul intră smerit, călare pe mânzul asinei, în Ierusalim, implinind profeția Vechiului Testament: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei. ” (Zaharia IX, 9). Parintele Staniloae, cu acest prilej ne mărturisește: „Intrarea în Ierusalim, șezând pe asin, mai indică și blândețea Împăratului veșnic al Împărăției cerurilor. Nu forța, ci iubirea va caracteriza relațiile în acea Împărăție. Membrii ei vor fi nevinovați asemenea copiilor”.
Oamenii îl întâmpină cu ramuri de finic și cu cuvintele – „Osana, Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” . Hristos este primit cu bucurie ca Cel, Care venea la ei în numele lui Dumnezeu-Tatăl. Oamenii îl recunosc și I se închină ca unui Împărat din neamul lui David, rege al Vechiul Testament. Dar Mântuitorul știe că mâinile care astâzi țin flori, mâine vor strânge cu ură în mână o piatră. Iar ochii care astăzi sunt luminați de zâmbet, peste câteva zile se vor aprinde de focul urei …
Pentru noi odată cu Întrarea Domnului în Ierusalim se deschid ușile către Săptămâna Patimilor – sunt cele mai intense, cele mai dificile și cele mai dramatice zile ale anului bisericesc. Intrarea în Ierusalim este calea spre jertfirea tainică pentru mântuirea neamului omenesc. „A venit ceasul, zice Domnul, ca să fie preaslăvit Fiul Omului”. Dar preaslăvirea Sa va fi prin moarte!
Sufletul omenesc e asemenea ulicioarelor Ierusalimului. Și în el tainic intră Domnul. Ce va auzi El în sufletele noastre – „Osana“ sau „Răstigneşte-L“? Ce va rodi sufletul nostru – ramurile virtuților sau spinii plini de ghimpi ai păcatului și răutății?
Ținem astăzi în mâini ramurile de salcie, și cât de mult vrea Hristos ca nimeni dintre noi să nu se întoarcă niciodată de la El. Asemenea cum îl întâmpinăm cu salcii, să stăm și la crucea Lui, dar nu să o abandonăm pentru focul rece al grijilor pământești.
Dumnezeu ne oferă fiecărui dintre noi un scop măreț – Împărăția cerurilor! Apostolul Petru spune: „Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.”
Dar marea noastră tragedie e că de multe ori noi nu ne dorim aceste „ceruri noi”. Ne agățăm prin toate mijloacele de cele pământești, și nu ne mai dorim să ridicăm ochii spre cele veșnice, spre cer. Și cel mai grav că nu mai conștientizăm nici valoarea vieții ca a unei Taine, a cărei esență este întâlnirea cu Dumnezeu în propria inimă.
În jur e bucurie, exclamații, ramuri de salcii, iar Hristos trece prin toate acestea către moartea Sa. El trebuie să treacă această cale pentru noi și în locul nostru. El nu va coborî de pe Cruce. Prin cruce și prin moarte va parcurge calea către Învierea Sa!
Și fiecare dintre noi – aceasta fiind legea vieții spirituale -, de asemenea va fi nevoit cândva să treacă treptele Săptămânii Patimilor . Nimeni nu poate scăpa de propria Golgotă! Dar ea neapărat va fi urmată de Înviere!
Și fiecare dintre noi – aceasta fiind legea vieții spirituale -, de asemenea va fi nevoit cândva să treacă treptele Săptămânii Patimilor . Nimeni nu poate scăpa de propria Golgotă! Dar ea neapărat va fi urmată de Înviere!
Episcop Ioan (Moşneguţu)
http://ioanmosnegutu.info/
