Protoiereul mitrofor Octavian Moșin împlinește 20 ani de slujire preoțească

1930

Protoiereul mitrofor Octavian Moșin, paroh al bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, împlineşte duminică, 19 septembrie 2021, 20 ani de slujire de slujire preoțească. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, i-a transmis Preacucerniciei Sale un mesaj de felicitare.

Preacucernicia Voastră,

Cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de slujire preoțească, Vă urăm să aveți parte de deplină sănătate trupească și sufletească, în speranța că și de acum înainte, cu aceiași râvnă și dedicație Vă veți îndeplini ascultarea preoțească pentru luminarea credincioșilor și spre mântuirea sufletelor.

Pe parcursul activității Sfinției Voastră în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, V-ați recomandat ca un preot onest, un teolog erudit și un om întotdeauna  gata să ajute celor aflați în nevoi și suferințe.

Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării în slujba Cuvantului lui Dumnezeu, să se pogoare în sufletul și în viața dumneavoastră, dăruindu-Va roade alese și binecuvântate.

Cu arhierești binecuvântări,

 † VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Părintele Octavian Moșin s-a născut la 3 iunie 1977, în orașul Drochia, într-o familie de intelectuali. Absolvă liceul Teoretic „B. P. Hașdeu” din localitate, după care urmează Academia Teologică din Chișinău.

Fiind pasionat de poezie și literatură, studiază la facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. A urmat programe de master în teologie, filozofie și asistență socială.

În anul 2010 susține teza de doctor în teologie la Universitatea „L. Blaga” din Sibiu, România. Activează și colaborează la diverse publicații bisericești și laice din republică. Este cadru didactic la USM și la alte instituții de învățământ superior. Conduce un Centru social bisericesc și Asociația Studenților Creștin Ortodocși.

Recent a susținut cu succes teza de doctor în filosofie la Universitatea de Stat din Moldova.

Este autor a zeci de studii și articole de specialitate. Este implicat în proiecte mass-media și de asistență socială. A organizat și participat la numeroase întruniri științifice desfășurate în țară și peste hotare.

Din anul 2001 este hirotonit preot și slujește la capela studențească „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, concomitent administrând lucrările de edificare a unui locaș sfânt în localitatea Dumbrava din preajma Chișinăului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
834

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în Duminica a XXXIII-a după Cincizecime la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XXXIII-a după Cincizecime (a lui Zaheu Vameşul), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Întâistătătorulului Bisericii Ortodoxe din Moldova i-au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei mitropolitane și soborul de […]