Actualitate

„Îngerii cântă la a ta Preasfântă Adormire pe care o prăznuim cu credință… ” Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Curchi

1091

„Purtarea ei în pântece a fost minunată, nașterea a fost mai presus de fire, iar adormirea a fost slăvită, cu adevărat sfântă și prealăudată”. (Sfântul Epifanie al Ciprului)

Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit, sâmbătă, 28 august, la Mănăstirea Curchi. Preasfințitul Siluan, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Biserica Ortodoxă învață despre Maica Domnului că a fost pe deplin om, moștenind moartea, stricăciunea și pătimirea, ca toți oamenii născuți din Adam, însă a fost tămăduită de păcatul strămoșesc în ziua Bunei Vestiri, când a primit Duhul Sfânt, Care a curățit-o și prin lucrarea Căruia a zămislit în pântece pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate că a devenit Maica lui Hristos și I-a dat Acestuia trup spre a se face om, totuși era supusă morții. Astfel, a venit clipa ca și ea să moară ca om, adică sufletul ei să se despartă de trup. Acest eveniment este sărbătorit la praznicul Adormirea Maicii Domnului.

„Preaslăvind în ziua aceasta pe mărita Născătoare de Dumnezeu, să ne deprindem cu viața cea cerească, să deprindem a tinde neîncetat cu inima către Dumnezeu, așa cum tind îngerii. Să tindem spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea este mare apărătoare și mare rugătoare pentru noi înaintea lui Dumnezeu, înaintea Fiului ei, pentru noi, neputincioșii. Ori de câte ori cădem către ea din inimă, ne este aproape ca să ne ajute,” ne îndeamnă starețului Tadei de la Vitovnița.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Siluan, i-a îndemnat pe cei prezenți să tindă să urmeze modelul desăvârșit de trăire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. „Maica Domnului este un model de trăire pentru noi, o trăire în armonie cu aproapele, de slujire lui. Ea a fost cea care din pruncie a dus o viață curată, sfântă și plină de roade ale Duhului Sfânt. Praznicul de azi este o înainte-încredințare a învierii propriului nostru trup. Ceea ce s-a petrecut cu Hristos și cu Preasfânta Sa Maică se va petrece negreșit cu fiecare dintre noi la a Doua Venire a lui Hristos, când vor învia și trupurile noastre, dar numai cei care au știut să-L caute și primească pe Hristos din această viață, vor trăi cu El în veșnicie,” – a menționat Preasfinția Sa.

Să ne rugăm Maicii Domnului să mijlocească pentru noi, ca să trăim potrivit poruncilor Fiului ei și să ne desfătăm și noi de paștele veșnic împreună cu Hristos, cu ea și cu toți sfinții. 

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor