Săptămâna tinerilor ortodocși marcată la Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” din Orhei

1838
La 21 aprilie 2016, în cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” din or. Orhei, a fost marcată Săptămâna tinerilor ortodocși.

Cu acest frumos prilej, Profesorii de Educație Creștin-Ortodoxă ai instituției, Arhim. Iov (Cristea) și Dnul Serghei Crudu, cu binecuvântarea PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Protopop de Orhei, și cu sprijinul Dnei Director Maria Chișlaru, au organizat în sala festivă a liceului, Conferința cu tema: „Educația și experiența religioasă”.

La manifestarea ce l-a avut invitat de onoare pe dl. Conf. univ. dr. Vasile Timiș, Profesor al Facultății de Psihologie și Științele Educației și al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, România, au fost prezenți dna Maria Chișlaru, director al Liceul Teoretic „I. L. Caragiale”, profesori, părinți, studenți și elevi.

„Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean (…) Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2, 14 şi 17), acestea sunt îndemnurile Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr Apostol al Mântuitorului, adresate tinerilor, îndemnuri cu care și-a început intervenția și dl Conferențiar V. Timiș.

În continuare, domnul Profesor a vorbit elevilor și profesorilor despre rolul trăirilor religioase în formarea personalității, precum și în modelarea caracterului.

În cadrul conferinței au fost abordate următoare aspecte:

  1. Educația religioasă în copilărie și modelarea caracterului;
  2. Educația religioasă în adolescență și conturarea personalității;
  3. Implicații duhovnicești, educative formative și sociale.

Întâlnirea duhovnicească s-a încheiat cu un concert de cântări religioase din perioada Postului Mare, oferit de membrii Grupului Coral Bărbătesc „Gnosis”, condus de teologul Serghei Crudu.

La sfârșitul întâlnirii, Dna Director a exprimat din partea instituției alese aprecieri și mulțumiri pentru organizarea acestui frumos eveniment, atât oaspeților, cât și profesorilor de religie organizatori.

a consemnat Sergiu Crudu


Articole postate de același autor
5503

Mâinele mamei

Pe prispa însorită a unei căsuţe, pierdută sub potopul de flori de glicină, şedea o tânără mamă, la măsuţa de lucru. Împletea de zor un şal pentru fetiţa care se juca alături de ea cu păpuşile. De la o vreme, fetiţa se uita din ce în ce mai atentă la mâinile mamei sale. Ochişorii albaştri, […]