Actualitate

Au fost sfințite pietrele funerare ale unor personalități bulgare din Chișinău

1969

La Cimitirul Central din Chișinău, după ample lucrări de restaurare, au fost dezvelite și sfințite trei pietre funerare ale unor personalități proeminente de origine bulgară. Lucrările de restaurare au fost inițiate și efectuate de către Societatea Științifică a Bulgariștilor din Republica Moldova (condusă de către dr. hab. Ivan Duminica).

La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadei Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Primăriei Municipiului Chișinău, Institutului Patrimoniului Cultural și a unor organizații bulgare din Moldova. Pietrele funerare au fost sfințite de către prot. Octavian Moșin, împreună cu preoții de la Biserica ”Tuturor Sfinților” din incinta Cimitirului Central. Totodată, s-a săvârșit slujba de pomenire pentru mai multe personalități bulgare din Basarabia de altădată înhumate în Chișinău.

În cuvântarea sa, dr. hab. în istorie Ivan Duminica a menționat importanța istorică a personalităților de origine bulgară, una din care este Hristofor Kirov (1844–1888), care a stat la cârma Chișinăului (1877) și mulți ani a îndeplinit funcția de vice-primar. Tatăl lui - Stefan Kirov (1808−1875) era negustor. Un alt bulgar - Luca Milenco (1849–1901), era membru al Societăţii Muzicale din Chişinău și unul dintre organizatorii Societăţii Amatorilor de Artă Dramatică din Chişinău.

Excelența Sa Ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, dl Evgheni Stoicev, prezent la eveniment, a felicitat Societatea Științifică a Bulgariștilor pentru inițiativa de restaurare a pietrelor funerare. Cu acest prilej și directorul Întreprinderii Municipale „Combinatul servicii funerare” dna Ludmila Boțan, a menționat despre inițiativa de inventariere a mormintelor vechi, care se află în Cimitirul Central din Chișinău.

La rândul său, vice-primarul mun. Chișinău, dl Ilie Ceban a menționat importanța păstrării monumentelor funerare ca parte a patrimoniului cultural din țara noastră.

Evenimentul a încheiat cu aprinderea unor candele și depunerea de flori la mormintele renovate.


Articole postate de același autor
1169

Episcopul Ioan de Soroca a liturghisit la hramul Mănăstirii de călugărițe „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă cu hramul Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos” a mănăstirii de călugărițe „Sfântul Ierarh Ioan Gură de […]