Rugăciune la Soborul Sfinților 12 Apostoli

6778

Ceata Apostolilor dorind eu să o laud, Hristoase, cu rugăciunile lor ca un Dumnezeu, raza Preasfântului Duh, dăruiește-mi și lumina înțelepciunii Tale. Întărindu-se cu puterea și cu harul Tău, Hristoase, puterea potrivnicilor vrăjmași au zdrobit cinstiții Tăi Apostoli, de Dumnezeu văzători făcându-se, cu privirile neslăbite spre Tine. Slăviții Apostoli ai lui Hristos, cereasca înțelepciune învățându-se, toată multa grăire a înțelepților cea nefolositoare, nebună a fi o au arătat prin tăria propovăduirii. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Tămăduiri săvârșind, Stăpâne, cu numele Tău, adunările păgânilor cu cunoștința Ta le-au vânat măriții Apostoli și cu lumina Ta le-au luminat.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe unul din Dumnezeiasca Treime, Preacurată, L-ai născu, pe Cel Ce S-a arătat din tine luând trup pentru noi, cu bunăvoința Tatălui și cu lucrarea Preasfântului Duh, Maică, Fecioară.


Articole postate de același autor
2770

Poveste de iarnă la Mănăstirea Marta și Maria

Mănăstirea Marta și Maria se află la 75 km sud-est de la Chișinău, la 500 m de la traseul Căușeni-Bender, lângă satul Ursoaia într-o fâșie de pădure. A fost întemeiată în 1997 de către actualul duhovnic Arhimandrit Andrei Cotruța și cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont Cecan (1961 – †2006). În […]