De sărbătoarea „Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos”, ÎPS Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirea Noul Neamț, s. Chițcani

1758

Joi, 10 iunie, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, ÎPS  VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Noul Neamț din s. Chițcani, r. Slobozia.

La serviciul Divin, lături de Înaltpreasfinția Sa, a coliturghisit Arhim. Paisie (Cecan), starețul Mănăstirii Noul-Neamț, precum și un sobor numeros de preoți și diaconi din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove veniți la eveniment.

După încheierea serviciului divin a urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, iar mai apoi la mormântul Vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas, după care ÎPS Mitropolit VLADIMIR a adus sincere mulțumiri atât obștii, care contribuie la menținerea acestui centru de spiritualitate și cultură ortodoxă, precum și tuturor celor care au lăsat o parte din ei în acest sfânt așezământ.

De-a lungul timpului, sfântul așezământ Noul Neamț, cu hramul închinat Înălțării Domnului a trecut prin nenumărate greutăți și încercări, iar anii ce au trecut alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează mai ales prin faptul, că mănăstirea a rezistat în timp, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină şi pace pentru poporul binecredincios.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1283

Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului și Sfânta Liturghie în ziua pomenirii Sfintei Varvara, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Vineri, 17 decembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului și Sfânta Liturghie în ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Varvara, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, […]