În ziua sărbătoririi Cuviosului Macarie, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Saharna

1287

Miercuri, 26 mai 2021, în ziua sărbătoririi Cuviosului Macarie de la Saharna, Mănăstirea „Sfânta Treime” a găzduit un serviciu divin oficiat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și un sobor de preoți și diaconi.

În dimineața zilei, cu deosebită dragoste fiască, Arhimandritul Adrian (Baciu), starețul Mănăstirii Saharna, împreună cu obștea călugărească, l-au întâmpinat pe Întâistătător la poarta Mănăstirii, iar, mai apoi adunarea drept-măritoare s-a îndreptat către impunătoarea Catedrală „Învierea Domnului”, unde a avut loc sfințirea interiorului Sf. lăcaș și  Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

În ajunul sărbătorii au fost așezată în mijlocul bisericii, racla ce adăpostește moaștele Cuviosului Macarie de la Saharna.

În anul 1991, odată cu redeschiderea Mănăstirii a fost deschis mormântul Părintelui Macarie, cu această ocazie trupul său fiind aflat neputrezit. Canonizarea locală a Sfântului Cuvios Macarie de la Saharna a avut loc în ziua de 21 decembrie 1995, având ca dată de prăznuire ziua de 13/26 mai. Cuviosul Macarie este primul sfânt canonizat local în Biserica Ortodoxă din Moldova postsovietică.

Sfânta Liturghie de astăzi a fost înfrumusețată de o hirotonie. Monahul Kiril (Doldier), absolvent ATOM promoția 2019, a fost hirotonit în treapta de ierodiacon pe seama Mănăstirii Saharna.

După Liturghie a urmat un Tedeum, iar mai târziu, Mitropolitul Vladimir s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de felicitare, vorbind despre importanța și valoarea duhovnicească a Mănăstirii Saharna pentru istoria și spiritualitatea poporului nostru, menționând în acest sens truda și dăruirea obștii monahale condusă de către părintele stareț Arhim. Adrian (Baciu), care contribuie ca această deosebită Mănăstire să fie o oază de regăsire sufletească, așa cum a fost la începuturile existenței sale.

La rândul său, părintele stareț Adrian (Baciu) a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru vizita arhipăstorească, menționând că toate câte se fac între zidurile Mănăstirii Saharna se fac cu dragoste, smerenie și frică de Dumnezeu spre lauda Sfintei Treimi și spre mântuirea binecredincioșilor creștini. Părintele Arhimandrit nu a uitat să menționeze aportul adus de către Mitropolitul Vladimir de-a lungul timpului spre binele așezământului monahal, a obștii, dar și al tuturor celor care trec pragul așezământului monahal.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1246

Prima Sfântă Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Rezina

Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, de ziua prăznuirii Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al Sorocii a oficiat slujba de sfințire a Sfântului Prestol și prima Liturghie în biserica „Înălțarea Domnului” din orașul Rezina. Arhiereul vicar a fost întâmpinat de către protoiereul […]