Să trăim împreună Săptămâna Tineretului Ortodox

2808

Postul premergător Învierii Domnului este o perioadă cu un program special în viața creștinului. Pe lângă smerenie, pocăință, milostenie, postul ne invită și la popasuri de aleasă bucurie.

Conform unei tradiții încetățenite în mediul ortodox din Republica Moldova, săptămâna a șasea din Postul Mare este dedicată tineretului ortodox. Este un segment de timp rezervat generației active și trăit prin activitățile organizate prin ea însăși.

Activitatea cu tinerii este un domeniu prioritar pentru Biserica Ortodoxă. Către ei trebuie făcut apelul spre o trăire adevărată. În contextul în care generația crescută în perioada sovietică este destul de rece în ale credinței, s-a produs o ruptură în perpetuarea tradițiilor creștine, o ruptură care are drept urmare degradarea valorilor, incapacitatea de a înțelege ce se petrece în Biserică, care e rolul acesteia, cine este cu adevărat Hristos.

Scopul pe care ni-l propunem este să dezvăluim tinerilor dimensiunea, complexitatea Ortodoxiei, să-i invităm să o descopere, fiindu-le alături, să educăm creștini responsabili.

În Republica Moldova există tineri dornici de a cunoaște adevărul. Doar că activitățile realizate de clerici în sectorul tineret sunt sporadice, în anumite regiuni. Noi dorim ca lucrul cu tinerii să capete caracter național. Vrem ca în fiecare localitate a țării noastre să se consolideze comunități de tineri, mobilizându-se pentru a înfăptui lucrări demne pentru numele de creștin.

Inițiativa aparține Mișcării Tineretului Orotdox care adresează un apel către fiecare tânăr ce Îl caută pe Dumnezeu, care dorește să adauge viață anilor.

Acest apel vine către tine – tânăr ortodox.

Ce înseamnă să faci parte din Mișcarea Tineretului Ortodox?

Sensul acestei direcții spirituale, culturale este să descoperi viața, lumea într-o altă dimensiune. O asociație de tineret ortodox nu este nimic altceva decât o familie în care te formezi, în care poți lucra mai ușor la propria mântuire, în care îi poți ajuta și pe alții să-L cunoască pe Dumnezeu, în care ajungi la adevărata normalitate, aceea de a fi mereu în comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Este foarte greu, uneori imposibil, să te schimbi singur, dar ajutându-ne unii pe alții și purtând sarcinile unii altora, cu siguranță, vom ajunge mai ușor acolo unde ne dorim, și anume, să împlinim voia Lui Dumnezeu și să fim bucurie și binecuvântare pentru aproapele.

Fii împreună cu Mișcarea Tineretului Ortodox în săptămâna dedicată tineretului creștin-ortodox, realizând diferite activități acolo unde a rânduit Dumnezeu să te afli, împlinind porunca dragostei către aproapele: salută un om trist, joacă-te cu un copil singur, dă o mână de ajutor unui bătrân, îngrijește o grădină părăsită, adu lumină unui loc neîngrijit, vizitează un locaș sfânt, participă la o conferință, organizează un concurs, adună un grup ortodox și bucurați-vă împreună sau fă orice lucru bineplăcut în fața lui Dumnezeu.

Împărtășește experiența trăită pe www.tineretulortodox.md sau www.altarulcredinței.md ca să întâmpinăm Floriile și Paștile într-un duh, într-un gând, mai uniți, mai aproape unul de altul.

Fii alături de aproapele tău în Săptămâna Tineretului Ortodox!

Preot Octavian MOȘIN


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
2204

Schimbatu-Te-ai la Față în Munte, Hristoase Dumnezeule

Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie! Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 6/19 august Schimbarea la Față a Domnului. Această sărbătoare este numită în popor […]

Articole postate de același autor