Bătrânii sunt părinţii noştri trupeşti, care ne-au născut şi ne-au crescut, cu credinţă, cu milă şi cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, fraţii şi nepoţii, sunt obligaţi creştineşte şi omeneşte să le dea cinstea, ascultarea şi respectul cuvenit. Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieţii, să-i ducă la preoţi şi la biserică şi să le asculte sfatul şi cuvântul.
Fericiţi tinerii, fii şi nepoţi, care poartă mare grijă de bătrânii lor, de cei bolnavi şi văduvi şi de cei părăsiţi, care se află în spitale şi azile de bătrâni! Iar cei ce persecută, ocărăsc şi chiar lovesc pe părinţii lor bătrâni şi bolnavi, vor lua grea osândă de la Dumnezeu.
Prima grijă ce trebuie să o avem pentru cei bătrâni este ca să fie toţi spovediţi din copilărie la preoţi, împărtăşiţi şi împăcaţi cu toţi ai lor, ca să nu meargă la Hristos în haină nevrednică de împărăţia cerurilor. Însă, în toate să urmeze sfatul preotului.
(Protosinghel Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, volumul II, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1993, p. 142)
