Trăind pe vremea împăratului Licinius, în secolul al IV-lea, cei 40 de Mucenici erau soldați creștini din Armenia (orașul Sivas din Turcia de astăzi) și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata.
În anul 320, aflând guvernatorul Armeniei, Agricola, despre ei, i-a silit să se închine idolilor dar, pentru că au refuzat, au fost închiși vreme de opt zile și bătuți cu pietre. În cele din urmă, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții însă, unul dintre cei 40 a ieșit din apa înghețată și, alergând spre baia caldă, pusă acolo de cei ce se închinau idolilor, a murit. Atunci ceilalți au început să se roage cu mai multă ardoare, încât apa lacului s-a încălzit, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra lor.
Pentru că una dintre cununi nu mai avea pe cine să se așeze, căci unul dintre mucenici murise, un soldat s-a aruncat în apă, văzând minunea, și a mărturisit că și el este creștin. Ieșind vii din lac, le-au fost zdrobite picioarele cu ciocane și, în felul acesta, 39 de mucenici au trecut la cele veșnice. Doar unul a mai rămas, așa că mama lui l-a purtat în brațe pe drumul pe care erau duse trupurile, spre ardere, știind că se îndreaptă spre Împărăția Domnului. Astfel, și cel de-al 40-lea Mucenic și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste debutul anului agricol tradițional, la hotarul dintre iarnă și vară, și a generat o sărbătoare tradițională românească: Mucenicii sau Măcinicii. Această suprapunere peste începutul anului agricol a dat naștere unor obiceiuri specifice. Pe 9/22 martie se prepară Sfinţi sau Sfinţişori, pe care creștinii îi duc la biserică să fie sfinţiţi şi îi dau de pomană săracilor, pentru sufletele morţilor. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8 – simbol al veșniciei – și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. Tradiția mai spune că, dacă femeile sădesc semințe în această zi într-o răsadniţă, acestea nu vor fi atacate de insecte tot timpul anului.
Însă, unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri din această zi este consumarea celor 40 de pahare de vin, despre care se spune că reprezintă sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastei. Deși acest obicei este doar o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității, s-a transmis până în zilele noastre credința populară conform căreia vinul băut de Măcinici se transformă, pe parcursul anului, în sânge și putere de muncă.
Sigur că trebuie să milităm în tot ceasul pentru păstrarea tradițiilor strămoșești, să le dăm valoare și să le ducem mai departe, conștienți fiind de importanța acestui tezaur pe care alții îl risipesc, însă nu putem nega faptul că există în jurul nostru și creștini urmăritori de sărbători care așteaptă astfel de momente doar ca să închine câteva pahare în plus.
Această închinare a lor este departe de trăirea creștină autentică, de închinarea „plăcută, cu evlavie şi cu sfială” pe care ne-o recomandă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 12, 28) și, de aceea, trebuie să ne ferim să transformăm unele sărbători în serbări cu formă sau ambalaj creștin, dar cu un conținut contrar mărturisirii și viețuirii ortodoxe.
Având în vedere că ne aducem aminte de jertfa Sfinților 40 de Mucenici cu foarte puțin timp înainte de prima zi a Postului Mare, se cuvine să închinăm nu 40 de pahare, ci să ne rugăm sfinților prăznuiți, având în minte, totodată, îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care îi asigura pe romani că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
Un răspuns sintetic pe care ar trebui să îl dăm unui astfel de obicei se regăsește și în finalul testamentului celor 40 de Sfinți Mucenici – îndemn la fel de valabil și astăzi, ca și în urmă cu 1700 de ani: „Să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi îndată se veştejeşte ca iarba grădinii, primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor ce aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El”.
Sursa: doxologia.ro
