Actualitate

În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, Prea Sfinţitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2610

În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, a pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

La finalul slujbei credincioşi care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtăşit cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură.

Ierarhul a chemat credincioşii la conştientizarea Jertfei supreme pe care a adus-o Mîntuitorul Hristos pe Cruce pentru mîntuirea neamului omenesc şi a înaltei demnităţi la care toţi suntem chemaţi – aceea de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har.

În acest context Arhiereul a subliniat importanţa însoţirii postului alimentar de mai multă nevoinţă trupească şi duhovnicească – de metanii, mai multă rugăciune, milostenie şi fapte bune, ca mijloace pentru a ne apropia de Dumnezeu şi a realiza această înaltă chemare.

În cuvîntul său Vlădica a vorbit şi despre importanţa pomenirii în rugăciune a tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri drept măritori creştini, recomandînd părinţilor să-i înveţe şi pe copiii lor să săvîrşească astfel de rugăciuni.

Foto: Pavel Ursu

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2800

Părintele Proclu a plecat de cinci ani la ceruri, dar pilda smereniei sale este încă vie

La cinci ani de la mutarea la Domnul, exemplul de smerenie și vorbele Părintelui Proclu Nicău stârnesc dorul după Dumnezeu. „Nimica sunt, nimica pot, nimica am”, erau cuvintele pe care le avea mereu pe buze. I le-ar fi spus un înger unui bătrân ca rețetă pentru mântuire, arată pustnicul în lucrarea „Lupta pentru smerenie şi […]