Actualitate

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” | Ultima parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală din Soroca

2394

În cea de-a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Slujbei Pavecerniței cele Mari.

Pe tot parcursul slujbei, întreaga comunitate s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Împăratului Ceresc, cerând iertare pentru păcatele săvârșite din slăbiciuni și ispite, dar mai cerând pe lângă aceasta de la Mântuitor și întărire pentru o viață vrednică trăită cu evlavie.

La finalul slujbei, Preasfințitul Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a accentuat valoarea pocăinţei şi a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care ritmează cele 250 de stihuri ale Canonului.

Întrucât este așezat chiar la începutul Postului Mare, scopul Canonului Sfântului Andrei Criteanul este de a-l ajuta pe om să intre în duhul autentic al postirii, iar acest duh să-l călăuzească în călătoria duhovnicească spre Învierea lui Hristos.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1853

Un pelerinaj de suflet pentru angajații DGPDC

La data de 08.08.2021, angajații Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului au beneficiat de o excursie de suflet organizată de Biserica din cadrul USM cu hramul „Întâmpinarea Domnului”. În dimineața zilei, zeci de pelerini au participat la Liturghia duminicală și ulterior au admirat împrejurimile Mănastirii Hagimus cu hramul ”Sfintele Femei Mironisițe”, primind întărire atât sufletească, […]