Actualitate

Academicianul Nicolae Dabija – o coloană de lumină a identității noastre, un model de inspirație pentru generația tânără

2327

Îndurerată familie Dabija,

Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea la cele veșnice a distinsului Academician și scriitor Nicolae Dabija, intelectual erudit, distins om de cultură și credință.

Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Federaţia Rusă ș.a.).

A fost membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres – ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.

Din 1986 – redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, cu o impresionantă activitate publicistică. A fost distins cu numeroase premii, ordine, medalii și titluri academice.

Domnul Academician Dabija a fost nepotul vrednicului de pomenire Arhimandrit Serafim Dabija, pe care l-a iubit mult și despre care a vorbit atât lumii academice, cât și oamenilor simpli, spre a-l face cunoscut pe cel de la care a sorbit ca de la un izvor nesecat spiritualitatea ortodoxă.

Nicolae Dabija va rămâne un model de inspirație pentru generația tânără, prin onestitatea sa academică, prin tenacitatea sa, prin noblețea sa sufletească și prin modul în care făcea legătura armonioasă între generații.

Verticalitatea sa morală, competența sa științifică și spiritualitatea sa creștină au făcut din el o coloană de lumină a identității noastre, o pildă care trebuie urmată.

Rugăm pe Hristos Domnul, să odihnească sufletul său împreună cu drepții, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care azi sunt întristați de această plecare dintre noi a distinsului Academician Nicolae Dabija.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1624

Pomenirea celor 40 de Mucenici din Sevastia, sărbătoriţi la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Luni, 22 martie 2021, în ziua pomenirii celor 40 de mucenici ce au pătimit în iezerul Sevastiei, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghie Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile […]