Polonia interzice avorturile

2452

Polonia interzice aproape în totalitate avortul, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Tribunalului. Singurele excepții admise sunt în cazul sarcinilor rezultate după un viol sau un incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

Guvernul polonez a anunţat miercuri că decizia Tribunalului constituţional prin care avortul este practic interzis în Polonia intră în vigoare după publicarea hotărârii, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial, informează AFP, citată de Agerpres.

"Tribunalul constituţional a prezentat o justificare scrisă a hotărârii privind protecţia vieţii. Conform prevederilor constituţionale, hotărârea va fi publicată astăzi (miercuri, 27 ianuarie 2021) în Monitorul Oficial", a anunţat Centrul de informare al guvernului, pe Twitter.

Tribunalul constituţional a interzis în octombrie întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformaţie gravă a fătului, statuând că aceasta este "incompatibilă" cu textul Constituţiei, ceea ce duce la interzicerea practic a tuturor întreruperilor de sarcină, exceptând în cazul celor rezultate după un viol sau un incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

Sursa: agerpres.ro


Articole postate de același autor
3897

Ne pregătim de primăvara sufletului, de Postul cel Mare?

Cu trei săptămâni înainte de Postul cel Mare urmează o perioadă pregătitoare. Deja a fost inclusă în slujbe cartea cuvenită postului – Triodul, prin care se face introducere în etapa premergătoare sărbătorii sărbătorilor – Sf. Paști. Orice eveniment mai important din viața pământească presupune minuțioase pregătiri. Același lucru se respectă și în viața Bisericii. Avem […]