În Duminica după Nașterii Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În această Duminica fragmentul evanghelic ne vorbește despre în Egipt şi sunt sărbătoriţi: Dreptul Iosif Logodnicul, regele David Prorocul și Sfântul Iacob, ruda Domnului.
Fuga în Egipt este relatată de Sfântul Apostol Matei în capitolul 2 al Evangheliei sale. Semnificaţia acestei fugi în Egipt arată că Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este chemat din robia Egiptului în ţara făgăduită, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia unui nou Egipt, ţara păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.
Deşi altfel putea să lucreze Dumnezeu în istoria omenirii, o face încă de la început în taină și smerenie, tăinuit, descoperindu-Se celor ce au ochi de văzut, urechi de auzit, celor ce lucrează cu adevărat ei înșiși cuvântul lui Dumnezeu.
Astfel, Dumnezeu nu a pornit război cu Irod, dar nici nu a lăsat-o pe Maica Domnului, nici pe Pruncul Hristos în cursa intrigilor lui Irod. Dumnezeu nu a făcut semne ca întreg poporul să vie pentru a îngenunchea înaintea Fiului lui Dumnezeu Celui Unul-Născut, însă S-a descoperit celor cu inima curată.
Să cerem de la Dumnezeu să ne dea înţelegerea și perceperea Tainei Întrupării Mântuitorului, pentru a o pune în inimă și a putea spune și noi, asemenea Maicii Domnului: Iată roaba/robul Domnului fie mie după cuvântul Tău.
La final, Ierarhul Orheiului le-a dorit celor prezenți să aibă parte în continuare sărbărori pline de bucurie duhovnicească, pregătindu-se de întâmpinarea unui alt mare praznic, cel al Botezului Domnului. Micuții prezenți la slujbă au primit în dar dulciuri.
Sursa: manastireacurchi.md